Premierul Mihai Tudose: România are o creştere economică sustenabilă, o spun cifrele

Economica.net
14 11. 2017
tudose_6969768978965_28718000

‘În trimestrul al treilea (perioada iulie – septembrie 2017), România, cu 8,6%, înregistrează cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, potrivit Eurostat. Această creştere economică este rezultatul muncii tuturor românilor şi al companiilor corecte din această ţară. Pentru a preîntâmpina reacţia corului de bocitoare, afirm cu toată responsabilitatea că avem o creştere economică sustenabilă. O spun cifrele: cu toate că avem un număr de salariaţi cu normă întreagă aproximativ egal cu anul 2008, în 2017 producem un PIB nominal cu 71 miliarde euro mai mare faţă de 2008’, a scris Mihai Tudose, marţi, pe pagina sa de Facebook.

Conform datelor preliminare publicate marţi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), România a înregistrat în trimestrul al treilea al acestui an cel mai semnificativ avans al Produsului Intern Brut (PIB) dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, de 8,6%, comparativ cu perioada similară din 2016.

Potrivit Eurostat, PIB-ul zonei euro şi cel al Uniunii Europene au crescut în ritm anual cu 2,5%, comparativ cu perioada similară din 2016.

Cele mai mari creşteri din UE în perioada iulie – septembrie 2017 s-au înregistrat în România (8,6%), Letonia (6,2%), Cehia şi Polonia (ambele cu 5%).