Premierul Orban, anunț pentru bugetari: „Ne gândim la o formă de șomaj tehnic… În unele zone vom împărți angajații în două”

Premierul Ludovic Orban a dezvăluit, într-un interviu, care sunt planurile Guvernului în ceea ce îi privește pe bugetari. Oficialul spune că se analizează o formă de șomaj tehnic penttru unele sectoare și o soluție economică ce poate contribui și la siguranța sanitară pentru alte sectoare.
Economica.net - mie, 08 apr. 2020, 18:27
Premierul Orban, anunț pentru bugetari:

„Pregătim o reglementare în domeniu (domeniul public – n.r.). Sunt zone publice care nu pot fi afectate, în care avem nevoie de fiecare efectiv, ba chiar avem nevoie de resurse umane suplimentare. Nu putem afecta zona de sănătate, care înseamnă spitale, direcţii de sănătate publică, ambulanţe, unităţi primiri urgenţe. De asemenea, nu putem afecta zona Ministerului Afacerilor Interne, cu toate efectivele de jandarmi, de pompieri, de poliţişti, nu putem afecta zona militară. De asemenea sunt mai greu de afectat zone ca, de exemplu, zona Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. (…) Deci, sunt sectoare publice care sunt extrem de încărcate şi unde nu putem să luăm astfel măsuri oarecum similare cu şomajul tehnic”, a declarat Orban la B1 TV.

El a precizat apoi cum va funcţiona acest mecanism care urmează să fie implementat.

„În alte sectoare publice ne-am gândit la un mecanism pe care îl vom introduce într-o reglementare, care ţine oarecum şi de o evitare a riscului de răspândire a virusului, un mecanism relativ simplu, în care împărţim angajaţii, să spun, în două. Angajaţii sunt gândiţi în cele două părţi egale, fiecare parte să poată să menţină funcţionalitatea instituţiei publice, şi jumătate din angajaţi lucrează 15 zile, restul de 15 zile urmând să fie într-o formă de şomaj tehnic, plătiţi la fel cum se plăteşte şomajul tehnic, cu 75%. Restul de 15 zile vin la muncă ceilalţi care au stat în şomaj tehnic perioada respectivă. Ăsta este mecanismul pe care l-am gândit. (…) Facem o analiză pe fiecare domeniu de activitate, vedem exact cum urmează să fie implementată o astfel de măsură, dar deja măsura este gândită şi urmează să fie implementată, restul sunt chestiuni de detalii şi de modul în care va fi structurată ordonanţa de urgenţă prin care vom stabili această măsură. Această măsură va fi valabilă nu numai pentru administraţia centrală, ci şi pentru administraţia locală şi pentru toate entităţile publice, inclusiv entităţile publice care nu sunt în subordinea Guvernului de la nivel naţional, entităţi publice care sunt în subordinea Parlamentului sau unităţi autonome”, a explicat premierul.

Orban a menţionat că, în perioada de 15 zile, dacă va exista o persoană infectată, funcţionalitatea instituţiilor poate fi asigurată de ceilalţi angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Putin anunță că Rusia va construi șase submarine nucleare noi până în 2030
Putin anunță că Rusia va construi șase submarine nucleare noi până în 2030
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi construirea a şase noi submarine nucleare până în anul 2030 în regiunea Arhanghelsk, în nordul părţii europene a Rusiei, relatează agenţia......
O companie indiană a livrat explozibili Rusiei, în ciuda avertismentelor americane
O companie indiană a livrat explozibili Rusiei, în ciuda avertismentelor americane
O firmă din India a livrat Rusiei în decembrie anul trecut o cantitate de compus explozibil de uz militar în valoare de ...
Principalul indice al Bursei de la București a atins joi un nou nivel record
Principalul indice al Bursei de la București a atins joi un nou nivel record
Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa ...
ALD Automotive I LeasePlan a finalizat procesul de integrare în România sub brandul Ayvens. Compania are o noua echipă de conducere
ALD Automotive I LeasePlan a finalizat procesul de integrare în România sub brandul Ayvens. Compania are o noua echipă ...
ALD Automotive I LeasePlan anunță finalizarea procesului de integrare a celor două companii sub brandul Ayvens și prezintă ...