Premierul Orban recomandă românilor să-şi petreacă vacanţa în ţară în acest an

Premierul Ludovic Orban le recomandă românilor să îşi petreacă concediul în ţară, în acest an, "şi din cauza epidemiei, dar şi pentru a da dovadă de susţinere pentru turismul autohton”. Pe de altă parte, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, afirmă că traficul aerian s-a "prăbuşit", scăzând în luna mai a acestui an cu 95% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, scrie News.ro.
Economica.net - vin, 12 iun. 2020, 10:54
Premierul Orban recomandă românilor să-şi petreacă vacanţa în ţară în acest an

„Conform sondajului e care l-am făcut, 80% dintre români vor să-şi petreacă concediul în România. Adică e mult mai mare numărul românilor care vor să-şi petreacă concediul în România decât în alte ţări şi chiar recomandarea mea este, şi din cauza epidemiei, dar şi pentru a da dovadă de susţinere pentru turismul autohton, să îşi petreacă concediul în România, pentru că avem atâtea locuri frumoase de văzut, dacă fiecare dintre noi ne gândim unde nu am fost, superbele locuri pe care le are ţara asta, haideţi să mergem anul ăsta în locuri în care nu am fost din România şi să ne petrecem concediul în ţara noastră ca să şi sprijinim turismul autohton, dar să şi vede cu ochii noştri atâtea frumuseţi pe care le are România”, a declarat premierul Ludovic Orban, vineri, într-o conferinţă de presă. 

În ceea ce priveşte reluarea traficului aerian, primul ministru a afirmat că, în baza unei hotărâri de Guvern adoptate joi, vor fi reluate cursele avioanelor spre şi dinspre acele ţări care vor raporta, în ultimele 14 zile, în medie, sub cinci noi cazuri de COVID-19 la un milion de locuitori, cei care vin aceste state urmând a nu mai intra în izolare la domiciliu, arată News.ro.
 
Premierul a precizat că decizia privind ţările va fi luată de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
 
La rândul său, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a menţionat că în prezent zborurile sunt suspendare spre şi dinspre 12 state, până în 15 iunie. 
El a menţionat că traficul aerian „s-a prăbuşit”, scăzând cu 95%. Bode a arătat că într-o zi din luna mai a anului trecut au fost înregistraţi 63.000 de pasageri pe zborurile interne şi internaţionale, în timp ce în 18 mai în acest an au fost înregistraţi 1.800 de pasageri.
 
Te-ar mai putea interesa și
România vrea să participe la reconstrucția Ucrainei
România vrea să participe la reconstrucția Ucrainei
România și Polonia împreună cu alte cancelarii puternice din Uniunea Europeană se află la masa discuțiilor și deciziilor concrete în ceea ce privește reconstrucția Ucrainei, spune Bogdan......
Ciolacu, despre propunerea de a bloca Tik Tok în timpul alegerilor prezidențiale: O tâmpenie
Ciolacu, despre propunerea de a bloca Tik Tok în timpul alegerilor prezidențiale: O tâmpenie
Premierul Marcel Ciolacu, președinte al PSD, a declarat, miercuri, că este o tâmpenie propunerea de a fi interzis TikTok ...
Ce trebuie să faci ca să nu plătești comision la bancomatul Băncii Transilvania
Ce trebuie să faci ca să nu plătești comision la bancomatul Băncii Transilvania
Pentru a reuși să scapi de plata comisioanelor la retragerea de numerar cu cardul de Banca Transilvania de la bancomatul ...
INTERVIU Rețeta lui Iulian Stanciu, eMAG, pentru România: Trebuie să avem acest curaj ca prin politici publice să modernizăm societatea și economia
INTERVIU Rețeta lui Iulian Stanciu, eMAG, pentru România: Trebuie să avem acest curaj ca prin politici publice să modernizăm ...
Iulian Stanciu, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori din România, preşedinte al grupului eMAG, consideră că e ...