Premierul Republicii Moldova, confundat cu preşedintele rus Vladimir Putin la Adunarea Generală a ONU

Premierul Republicii Moldova, Valeriu Streleţ, a fost confundat cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, atunci când a fost întâmpinat de staff-ul tehnic de la sediul Naţiunilor Unite, cu ocazia ceremoniei de deschidere luni a celei de-a 70-a reuniuni a Adunării Generale ONU de la New York, după cum a relatat marţi postul de radio Vocea Basarabiei. 
Economica.net - mie, 30 sept. 2015, 06:22
Premierul Republicii Moldova, confundat cu preşedintele rus Vladimir Putin la Adunarea Generală a ONU
Premierul moldovean a fost escortat în sala de festivităţi spre locul care fusese pregătit preşedintelui rus, potrivit postului de televiziune rusesc RTVI. 

Fără a-şi manifesta surprinderea, deoarece şi înainte i se mai spusese că ar semăna fizic cu Putin, premierul moldovean a clarificat imediat situaţia, îndreptându-se spre locul care îi era rezervat. 

În presa rusă au apărut o serie de comentarii pe tema acestei confuzii, unele ziare afirmând că, după o absenţă de zece ani la sediul ONU, nimeni nu mai ţine minte cum arată liderul rus cu adevărat, relatează postul de radio citat. Potrivit unei alte ‘ipoteze’, Putin însuşi ar fi regizat această confuzie, dar motivele acestei ‘manevre politice’ rămân neclare. 

Mass-media de la Chişinău a invocat nu o dată asemănarea între premierul Valeriu Streleţ şi preşedintele rus. ‘Seamănă cu Putin la chip şi chelie şi cu (fostul preşedinte al României, Traian) Băsescu din profil’, titrau ziarele din Chişinău în ziua învestirii sale ca premier la 30 iulie. 

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în timp ce exporturile s-au înjumătăţit, arată datele publicate miercuri de......
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – raport BCE
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte a veniturilor lor, refăcând avuţia pierdută ...
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă altceva după 35 de ani
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă ...
Preşedintele USR, Elena Lasconi, consideră că, indiferent de data alegerilor prezidenţiale, politicienii de la putere ...