Premierul slovac, la Moscova, pentru discuţii cu Vladimir Putin

Premierul slovac, Robert Fico, cunoscut pentru criticile sale la adresa sancţiunilor economice impuse Rusiei de Uniunea Europeană, se deplasează la Moscova pentru a se întâlni marţi cu preşedintele rus, Vladimir Putin, şi cu omologul său, Dmitri Medvedev, a anunţat luni guvernul de la Bratislava, citat de AFP. 
Economica.net - lun, 01 iun. 2015, 20:52
Premierul slovac, la Moscova, pentru discuţii cu Vladimir Putin

Vizita are loc pe fondul tensiunilor legate de „lista neagră” întocmită de Kremlin cu 89 de personalităţi europene care nu mai au dreptul de a intra pe teritoriul rus, ca replică la sancţiunile UE.

Niciun cetăţean din Slovacia, ţară membră a UE din 2004, nu figurează pe această listă.

Robert Fico, lider al partidului social-democrat Smer-SD, se întoarce la Moscova după ce a participat luna trecută la unele manifestaţii organizate cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste, boicotate de majoritatea liderilor occidentali din cauza rolului Rusiei în conflictul ucrainean.

Livrările de petrol şi gaze naturale către Slovacia şi procesarea combustibilului nuclear uzat se află printre subiectele care vor fi discutate cu acest prilej, potrivit unui scurt comunicat al guvernului de la Bratislava.

Premierul Robert Fico va fi însoţit la Moscova de miniştrii de externe, al mediului şi cel al educaţiei naţionale.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Dezvoltării a lansat un nou apel pentru proiectele cu valoare mică din cadrul Programului Interreg NEXT România – Ucraina
Ministerul Dezvoltării a lansat un nou apel pentru proiectele cu valoare mică din cadrul Programului Interreg NEXT România ...
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în calitate de Autoritate de Management a Programului Interreg NEXT VI-A România - Ucraina 2021-2027, a lansat al doilea apel......
Simona Bucura Oprescu: Pensiile magistraţilor trebuie să se apropie de contributivitatea din sistemul public
Simona Bucura Oprescu: Pensiile magistraţilor trebuie să se apropie de contributivitatea din sistemul public
Pensiile magistraţilor trebuie să se apropie de contributivitatea din sistemul public iar, în acest sens, este nevoie ...
Alexandru Petrescu (ASF): Antreprenorul român trebuie să se îndrepte instinctiv către bursă pentru diferite modalităţi de finanţare
Alexandru Petrescu (ASF): Antreprenorul român trebuie să se îndrepte instinctiv către bursă pentru diferite modalităţi ...
Trebuie să arătăm antreprenorului român că nu linia tradiţională de finanţare bancară este cea care trebuie să ...
Blockchain versus AI – Gigantul adormit Blockchain ar putea remodela lumea la un nivel mai ridicat ca Inteligenţa Artificială (raport Bitget)
Blockchain versus AI – Gigantul adormit Blockchain ar putea remodela lumea la un nivel mai ridicat ca Inteligenţa ...
Sectorul blockchain ar putea genera peste 1 milion de locuri noi de muncă, până în 2030, egalând actualul boom de recrutare ...