Premierul Slovaciei ameninţă cu boicot în scandalul calităţii alimentelor din centrul şi estul Europei

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a ameninţat miercuri după-amiază că va impune restricţii pentru importurile din alte ţări europene, în urma scandalului calităţii alimentelor vândute în ţările central şi est-europene, printre care se numără şi România, care sunt inferioare prin comparaţie cu alimente similare vândute în ţările din vestul Europei, relatează BBC, preluat de News.ro.
Economica.net - mie, 19 iul. 2017, 14:30
Premierul Slovaciei ameninţă cu boicot în scandalul calităţii alimentelor din centrul şi estul Europei

„De ce aceeaşi marcă de fish fingers conţine mai mult peşte la vecinii din Austria”, s-a întrebat premierul Fico, citat de News.ro.

De asemenea, acesta a precizat că este vorba de o problemă serioasă şi va discuta cu omologii din Cehia, Polonia şi Ungaria.

Dacă Comisia Europeană nu ia nicio acţiune împotriva multinaţionalelor ce comercializează produse de o calitate inferioară, dar cu acelaşi preţ, în ţările central şi est-europene, atunci Fico ameninţă că va introduce restricţii pentru importurile din alte ţări ale Uniunii Europene.

„Trebuie să ne apărăm, nu putem să acceptăm aşa ceva”, a declarat Fico.

De asemenea, premierul a atras atenţia şi asupra calităţii inferioare a balsamului de rufe şi a cafelei din Slovacia.

Orice boicot asupra produselor dintr-o altă ţară europeană ar reprezenta o violare a regulilor competiţiei economice din Uniunea Europeană.

Însă, premierul slovac a atras atenţia că va fi forţat să acţioneze, dacă problema este ignorată în continuare de către reprezentanţii Comisiei Europene.

Ca ultimă măsură, acesta ia în considerare o iniţiativă cetăţenească, care a strâns deja un milion de semnături în Slovacia.

Un oficial european a precizat că va face tot ce îi stă în putere pentru a lupta împotriva alimentelor cu dublu standard din Europa.

La începutul anului, ministrul ceh al Agriculturii s-a plâns că un brand de ice tea are cu 40% mai mult extract de ceai în Germania decât în Cehia.

De asemenea, autoritatea maghiară pentru siguranţa alimentelor a descoperit că o pastă tartinabilă de ciocolată are o calitate superioară în Austria.

Jurnaliştii polonezi s-au întrebat dacă este vorba de un „rasism alimentar” între ţările din Europa.

Deşi companiile sunt libere să comercializeze alimente cu ingrediente diferite în ţările europene, atât timp cât acestea sunt etichetate corect, ele sunt obligate să demostreze corectitudine faţă de consumatori în ţările UE.

Un purtător de cuvânt al executivului european a explicat că dovezile nu sugerează până în acest moment o încercare sistematică a producătorilor şi multinaţionalelor de a comercializa produse de calităţi diferite în ţările din Uniunea Europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...