Premierul Sorin Grindeanu a discutat cu autorităţile timişene despre proiectele despre dezvoltare

Premierul Sorin Grindeanu a anunţat sâmbătă, la Timişoara, că autorităţile locale timişene au avut alocate pentru proiectele din Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) I peste 800 de milioane de lei, din care s-au realizat jumătate, şi a atenţionat ca pentru faza a II-a a PNDL să nu existe proiecte cu suprapuneri de finanţare europeană. 
Economica.net - S, 18 mart. 2017, 13:43
Premierul Sorin Grindeanu a discutat cu autorităţile timişene despre proiectele  despre dezvoltare

”Autorităţile locale din Timiş au avut alocate peste 800 de milioane de lei pe ceea ce înseamnă PNDL I. Până în acest moment au fost realizate jumătate din lucrări, iar în perioada următoare (…) şi celelalte proiecte vor merge spre finalizare, astfel încât decontarea să fie aproape de ceea ce s-a alocat”, a spus premierul.

Potrivit acestuia, pentru faza a II-a a PNDL s-au depus multe proiecte de către autorităţile locale timişene, iar criteriile le-au fost explicate edililor timişeni în cadrul unei întâlniri extinse care a avut loc sâmbătă, la Palatul Administrativ.

”Vreau să subliniez încă o dată faptul că pentru a deveni eligibile aceste proiecte trebuie să fie făcute într-un mod în care să nu aibă finanţare de pe alte programe finanţate din fonduri europene, adică să nu existe suprapuneri”, a explicat premierul.

De asemenea, Sorin Grindeanu a declarat că săptămâna trecută, printr-o hotărâre de guvern, a fost deblocat proiectul construirii autostrăzii Timişoara – Pancevo (Serbia), care era blocat anul trecut.

”S-au aprobat prin hotărâre de guvern indicatorii, astfel încât studiul de fezabilitate să intre la finanţare pe actualul exerciţiu bugetar, este vorba despre 10 milioane de euro, iar pe viitorul exerciţiu bugetar să se poată intra la finanţarea pentru execuţia acelui tronson”, a adăugat Grindeanu

Te-ar mai putea interesa și
Liderii BRICS cer o încetare a focului în Fâşia Gaza şi o retragere completă a trupelor israeliene
Liderii BRICS cer o încetare a focului în Fâşia Gaza şi o retragere completă a trupelor israeliene
Liderii din BRICS, grupul celor 11 mari ţări emergente, au cerut duminică o "încetare imediată a focului" şi o "retragere completă" a Israelului din Fâşia Gaza, într-o declaraţie comună......
Premieră în Israel – Armata anunţă că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi
Premieră în Israel – Armata anunţă că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până ...
A apărut Ghidul pentru drepturile şi comercializarea proprietăţii intelectuale
A apărut Ghidul pentru drepturile şi comercializarea proprietăţii intelectuale
Autoritatea Naţională pentru Cercetare aflată în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării anunţă că a fost ...
BNS: Subvenţia de la buget acordată partidelor politice, acordată numai în anii în care România se încadrează în ţintele de deficit
BNS: Subvenţia de la buget acordată partidelor politice, acordată numai în anii în care România se încadrează în ...
Subvenţia de la bugetul de stat pentru partidele politice ar trebuie să se acordă numai în anii în care România se ...