Premierul Spaniei anunţă o scădere a cotizaţiilor şi pentru cei care desfăşoară activităţi pe cont propriu

Economica.net
21 06. 2014
mariano_rajoy_77883500

Anunţul a fost făcut pe fondul prezentării proiectului reformei fiscale, care prevede reduceri ale impozitului pe venit cu o medie de 12,5% din 2015, precum şi a impozitelor pe profit, pentru firme.

‘Este ceea ce am vrut mereu să facem şi nu am putut’, a explicat Rajoy, ‘din cauza situaţiei de urgenţă economică’. El a recunoscut că la venirea la putere, în 2011, impozitele au fost majorate. ‘Am cerut un efort şi am spus că atunci când lucrurile se vor îmbunătăţi, vom reveni la normal, şi asta vom face’, a mai arătat premierul Rajoy.

Şeful guvernului a precizat că reforma urmează să fie aprobată definitiv, după o scurtă perioadă de consultare publică, în 11 sau 18 iulie, astfel încât să ajungă cât mai curând în parlament, pentru a fi adoptată şi a intra în vigoare aşa cum este prevăzut, la 1 ianuarie 2015.

Opoziţia a criticat tocmai această programare a reformei, arătând că este vorba de o măsură strict electorală, de vreme ce în 2015 /la sfârşitul anului/ vor avea lor alegeri legislative generale.