Premierul Tudose merge la Bruxelles. Dragnea: Sunt sigur că va avea o întâlnire foarte bună cu preşedintele Comisiei Europene

Economica.net
10 07. 2017
1488979963original_spf_1365_465x390_01098300

Aceasta va fi prima vizită la Bruxelles a premierului Mihai Tudose, care va fi însoţit de ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.

Potrivit lui Negrescu, în cadrul vizitei va fi transmis mesajul că România şi Guvernul vor respecta ‘toate angajamentele asumate anterior’ şi vor să aibă ‘o colaborare foarte bună cu partenerii europeni’.

‘(Premierul Tudose, n.r.) Va avea o întrevedere cu preşedintele Comisiei Europene, domnul Juncker (…) Va avea întâlniri cu toţi oficialii importanţi la nivelul instituţiilor europene – preşedintele Consiliului, preşedintele Parlamentului European şi, probabil, şi cu o parte din comisari. Evident, ne vom întâlni cu doamna comisar Corina Creţu şi domnul Timmermans’, a anunţat Negrescu, într-o conferinţă de presă, sâmbătă, la Alba-Iulia.

Întâlnirea de marţi a şefului Executivului cu Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, şi Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, apare pe agenda acestora, publicată pe site-ul CE.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, s-a arătat convins că premierul Mihai Tudose va avea, la Bruxelles, o întâlnire foarte bună cu preşedintele Comisiei Europene, apreciind că este bine ca relaţiile, modul de comunicare şi colaborare între Guvernul României şi Comisie să fie similar celui de colaborare cu guvernul oricărei alte ţări din Uniunea Europeană.

‘Eu sunt absolut sigur că domnul Tudose va avea o întâlnire foarte bună cu preşedintele Comisiei Europene. (…) Eu chiar sunt convins că domnul Mihai Tudose va avea o întâlnire foarte plină de substanţă cu preşedintele CE, o întâlnire civilizată, dar plină de substanţă, pentru că este bine ca relaţiile, modul de comunicare şi colaborare între Guvernul României şi CE să fie exact modul de colaborare şi comunicare între Comisia Europeană şi guvernul oricărei alte ţări din UE. Acolo lucrurile se prezintă într-o manieră corectă, cinstită, adevărată, bazată pe cifre, adică eu cred că ăsta trebuie să fie modul în care guvernul trebuie să comunice cu CE şi Comisia, să se uite pe date statistice şi pe cifre oficiale, nu pe declaraţiile unora sau altora. Noi, când trebuie să punem în practică o directivă europeană, ne uităm la ce spune unu sau altul’, a declarat Dragnea la Romania tv.

Prim-ministrul Mihai Tudose va efectua, luni şi marţi, o vizită la Bruxelles, unde va avea întrevederi cu oficiali europeni, potrivit Biroului de presă al Guvernului.

Aceasta va fi prima vizită la Bruxelles a premierului Mihai Tudose, care va fi însoţit de ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.

Întâlnirea de marţi a şefului Executivului cu Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, şi Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, apare pe agenda acestora, publicată pe site-ul CE.