Premierul Tudose s-a întâlnit cu ministrul Finanţelor. Pe agendă – ţinta de deficit de 3% şi disciplina financiară
Conform surselor citate, întâlnirea a avut loc la Palatul Victoria.
Temele abordate în cadrul întâlnirii au fost ‘ţinta de deficit – 3 la sută, disciplina financiară, predictibilitatea, România funcţională şi combaterea evaziunii’, au precizat sursele citate.
Marţi, la Bruxelles, şeful Executivului a afirmat că i-a asigurat pe înalţii oficiali europeni de stabilitatea României, precizând că ţinta de deficit asumată este de 3%.
‘Stabilitate monetar-financiară în primul rând, ţinta de deficit asumată de 3%, MTO – de asemenea intrăm în zona de credibilitate – şi stabilitate (…) şi credibilitate pe tot ceea ce înseamnă legi’, a declarat Tudose într-o conferinţă de presă la Bruxelles.
Pe de altă parte, în şedinţa de Guvern de joi, a fost aprobat un memorandum care prevede înfiinţarea Centrului Naţional pentru Informaţii Financiare, o structură informatică ce ar urma să unifice toate bazele de date legate de fiscalitate, cu susţinerea STS.
Potrivit unui comunicat al Executivului transmis AGERPRES, măsura are scopul să contribuie la îmbunătăţirea relaţiei cetăţenilor cu administraţia fiscală, prin creşterea gradului de informatizare şi, implicit, simplificarea procedurilor administrative.
‘Acest Centru va fi înfiinţat în aparatul central al Ministerului Finanţelor Publice, până la 1 septembrie 2017, prin comasarea tuturor structurilor din minister şi instituţiilor subordonate cu atribuţii în tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (structuri din MFP, ANAF – aparat central şi direcţii generale regionale, Agenţia Naţională de Achiziţii Publice şi Comisia Naţională de Prognoză)’, a mai precizat Guvernul.