Premierul Tudose se întâlneşte luni cu poliţiştii pentru a discuta drepturile şi obligaţiile acestora
Potrivit agendei oficiale, premierul Mihai Tudose are programată, luni, la ora 11.00, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţii Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, urmând să fie discutate drepturile şi obligaţiile poliţiştilor.
Sâmbătă, şeful Exsecutivului a afirmat că poliţiştii nu vor mai patrula singuri, precizând că gradul de periculozitate al acestei meserii este „înfiorător”.
„Am vorbit şi cu sindicatele, am vorbit şi cu doamna ministru (Carmen Dan – n.r.). Trebuie să evităm, fiindcă, într-adevăr, gradul de periculozitate a acelei munci de a patrula de unul singur este înfiorător. Şi nu patrulează în locurile liniştite, ci acolo unde este potenţial negativ. Dar patrulelele nu vor mai fi niciodată dintr-un singur om, să patruleze unul singur. Îşi pune viaţa în pericol absolut gratuit”, a declarat premierul Mihai Tudose, după ce moartea poliţistului din Suceava. Citește mai multe pe News.ro.