Premierul turc anunţă eşecul total al negocierilor pentru formarea unui nou guvern

Partidul naţionalist turc MHP a refuzat din nou participarea într-o alianţă de guvernare, fapt care închide orice posibilitate de a se forma un guvern de coaliţie în urma alegerilor de pe 7 iunie, a anunţat luni premierul în exerciţiu Ahmet Davutoglu, membru al Partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP), din care face parte şi preşedintele Recep Tayyip Erdogan, transmit agenţiile AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - lun, 17 aug. 2015, 17:31
Premierul turc anunţă eşecul total al negocierilor pentru formarea unui nou guvern

Şeful Partidului Acţiunea naţionalistă (MHP), Devlet Bahceli, ‘mi-a spus clar că nu vede nicio posibilitate pentru un guvern împreună cu AKP’, a declarat Davutoglu la o conferinţă de presă. ‘Am făcut totul, am încercat toate formulele posibile (…), dar nicio coaliţie nu este posibilă’, a recunoscut el. În plus, liderul MHP a precizat că nu va sprijini un guvern minoritar al AKP şi va vota de asemenea împotriva alegerilor anticipate, dacă o asemenea propunere va fi supusă votului legislativului, a adăugat premierul în exerciţiu.

Săptămâna trecută au eşuat şi negocierile dintre AKP şi cel mai mare partid de opoziţie, Partidul Republican al Poporului (CHP), a doua forţă în Parlamentul rezultat în urma scrutinului de pe 7 iunie. După acest eşec, Davutoglu a declarat că singura soluţie pentru ieşirea din impasul politic este convocarea alegerilor anticipate, idee împărtăşită de preşedintele Erdogan.

Conform Constituţiei, partidele mai au timp până pe 23 august să ajungă la o formulă de compromis pentru a evita anticipatele. În lipsa unei înţelegeri până la această dată, Erdogan va putea apoi să desemneze un premier – cel mai probabil tot pe Davutoglu – care să constituie un executiv provizoriu în care cele patru partide parlamentare vor fi reprezentate în mod paritar, guvern ce va conduce ţara până la alegerile anticipate ce ar urma să se desfăşoare în toamnă.

Formaţiunea AKP a pierdut în urma alegerilor din luna iunie majoritatea parlamentară pe care a deţinut-o continuu începând din anul 2002, iar actuala criză politică survine în contextul operaţiunilor militare pe care armata turcă le-a lansat în paralel împotriva rebelilor kurzi din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi a jihadiştilor grupării Statul Islamic (SI).

Te-ar mai putea interesa și
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor pe care le deţine la operatorii de reţele de gaze Bursagaz şi......
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...