Ucraina: Premierul Azarov a demisionat

Economica.net
28 01. 2014
mykola_azarov_550x300_44771300

„Am luat decizia să cer preşedintelui să-mi accepte demisia din postul de premier, pentru a crea condiţii suplimentare în vederea unui compromis politic şi unei soluţionări paşnice a conflictului’, se arată în comunicat.

„În prezent, cel mai important (lucru) este păstrarea unităţii şi integrităţii Ucrainei. Acest lucru este mai important decât orice ambiţie personală”, a adăugat şeful Guvernului, citat în comunicat.

În Parlament, deputaţii care urmează să se pronunţe asupra unei serii de măsuri, inclusiv asupra unei eventuale abrogări a unei legi represive a manifestanţilor, au început lucrările prin intonarea imului naţional.

De asemenea, un moment de reculegere a fost păstrat în memoria persoanelor ucise în violenţe la Kiev. Este vorba despre trei morţi, potrivit unui bilanţ oficial, şase porivit opoziţiei.

Şedinţa a fost întreruptă, după aceea, în vederea obţinerii unui acord cu privire la stabilirea ordinii de zi a acestei sesiuni extraordinare.