Premierul Ungariei promite învăţământ gratuit studenţilor

Premierul conservator ungar Viktor Orban a promis educaţie superioară gratuită, în urma unei întâlniri cu câţiva studenţi într-un bar de lux din Budapesta, după o săptămână de manifestaţii împotriva reformării sistemului, relatează AFP.
Economica.net - lun, 17 dec. 2012, 11:23
Premierul Ungariei promite învăţământ gratuit studenţilor

„Sistemul de admitere la universitate va fi revizuit radical, cei care obţin un număr minimum de puncte la concurs vor fi admişi gratuit, în cazul în care decid să lucreze în Ungaria după absolvire”, a anunţat Orban în noaptea de sâmbătă într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

Însă organizaţiile studenţeşti, care nu au fost invitate la întâlnire cu premierul, au calificat iniţiativa şefului de Guvern drept o „acţiune de PR” (relaţii publice).

„Viktor Orban a auzit, în cele din urmă, vocea manifestaţiilor din țară, dar ne pare rău să constatăm că, la fel ca şi Rozsa Hoffmann (secretarul de stat însărcinat cu Educația), el nu înțelege ce vor studenții”, a declarat una dintre cele mai mari organizații studențești, Rețeaua Studenților (HH), care a organizat mai multe forumuri și manifestaţii în timpul săptămânii, inclusiv una majoră miercuri, la care Orban a fost invitat.

„În loc să accepte invitaţia mai multor mii de studenţi, miercuri, pentru a oferi explicaţii, el s-a întâlnit cu nişte tineri necunoscuţi, înconjurat de gărzi de corp, şi a dat apoi o declaraţie confuză pe Facebook. Îi amintim premierului că nicio acţiune de PR nu poate înlocui consultarea deschisă cu părţile vizate. Vom accepta transformări adoptate doar în urma unor astfel de consultări”, a adăugat HH într-un comunicat.

„Noi nu am manifestat împotriva scăderii dramatice a numărului de locuri bugetate pentru a înlocui sistemul din prezent cu alt sistem şi mai confuz, mai imprevizibil”, se arată în comunicat.

Cealaltă organizaţie majoră, Autoritatea Locală a Studenţilor din Universităţi (HOOK), subliniază că Guvernul ungar a propus soluţii doar pentru una din cele cinci cereri ale sale.

„Mesajul video al premierului nu abordează decât una dintre cererile noastre”, a anunţat HOOK într-un comunicat.

Între cererile acestora se află restaurarea autonomiei universităţilor, renuntarea la tăieri bugetare, eliminarea contractelor cu studenţii (obligaţi să rămână în Ungaria după studii) şi participarea lor la reformarea sistemului educaţiei superioare.

Organizaţiile studenţeşti aşteaptă cu interes următoarea lor întâlnire cu Guvernul, prevăzută marţi, 18 decembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...