Premierul Ungariei: Relaţiile româno-ungare trebuie să se întoarcă la o relaţie eficientă
Viktor Orban a susţinut, în cadrul lucrărilor Universităţii de Vară Tusvanyos, că înainte de 2012 relaţiile erau pragmatice şi de încredere, după care situaţia s-a schimbat.
„Până în 2012, şi chiar şi în 2012, eu cred că această relaţie dintre România şi Ungaria s-a bazat pe nişte principii foarte bune, pragmatice şi de încredere. Din păcate, în 2012 s-a schimbat situaţia. Eu nu-mi aduc aminte ca politicienii să fi jignit Ungaria de atâtea ori vreodată în istorie, de câte ori s-a întâmplat acest lucru din 2012. Noi nu am făcut nimic, noi nu ne-am revanşat şi nici nu o să ne revanşăm, pentru că noi suntem interesaţi într-o relaţie bună, eficientă cu România. Dar problema e că nimeni nu înţelege ce se întâmplă. Adică de ce nu se întâmplă absolut nimic”, a afirmat Viktor Orban.
Premierul Ungariei a adăugat că înţelege faptul că în România au avut loc schimbări politice, că există un nou preşedinte, că se transformă peisajul politic, că sunt „tunete şi fulgere”, dar şi-a exprimat speranţa că după rearanjarea politică din România, relaţia dintre cele două ţări nu va mai fi încărcată „cu acele lucruri care au încărcat-o după 2012 şi până acum”.
Viktor Orban a arătat cele două ţări ar trebui să se întoarcă la o relaţie eficientă, dacă şi politicienii români îşi doresc acest lucru.
„Nu ştiu dacă se va întâmpla, dacă există totuşi o dorinţă foarte clară de partea română, de partea celor care fac politica externă a României să se revină şa relaţia normală, eficientă, care a existat până în 2012. Noi nu ştim dacă politicienii români, dacă cei responsabili cu această politică externă vor să reluăm relaţia, pentru că noi, Ungaria spunem că această relaţie nu ar fi trebuit să se strice după 2012, pentru că această relaţie este importantă pentru România, pentru Ungaria deopotrivă, pentru comunitatea maghiarilor din România, pentru maghiarii din Ungaria, pentru români. Deci, eu cred că trebuie, bunul simţ ne indică faptul că trebuie să ne întoarcem la o relaţie eficientă dintre România şi Ungaria”, a conchis Viktor Orban, potrivit Agerpres.