Premierul Valoniei ameninţă cu sistarea negocierilor dacă nu încetează presiunile pentru acceptarea acordului CETA
Nu putem fi forţaţi să cedăm în faţa presiunilor’, a avertizat Paul Magnette la sosirea la o reuniune a celor cinci entităţi federale ce compun Belgia, convocată la iniţiativa ministrului belgian de externe, Didier Reynders. Premierul valon a adăugat că va ‘sista negocierile’ dacă aceste presiuni nu încetează.
Valonii s-au arătat deja iritaţi de ultimatumul pe care Uniunea Europeană l-a dat Belgiei ca până până luni seară să ia o decizie privind semnarea acestui acord, ultimatum despre care Paul Magnette a apreciat că ‘nu este compatibil cu procesul democratic’.
După ce România şi Bulgaria şi-au ridicat obiecţiile cu privire la tratatul CETA, în urma acordului la care au ajuns cu Canada în chestiunea liberalizării regimului de vize, toate statele din UE şi-au dat consimţământul pentru încheierea acestui tratat, cu excepţia Belgiei, ce are nevoie de acordul tuturor regiunilor sale. Nemulţumită de mai multe prevederi ale tratatului, în special de cele referitoare la arbitrajul disputelor comerciale între companii şi guverne, regiunea Valonia a respins acordul.
Documentul ar trebui semnat la summitul UE-Canada, programat pentru joi, dar care ar putea fi anulat dacă până atunci nu se ajunge la o înţelegere cu Valonia. Totuşi, Comisia Europeană a refuzat marţi să se pronunţe asupra acestui summit şi a cerut ‘răbdare’.
‘Comisia Europeană continuă să depună eforturi pentru un rezultat pozitiv la discuţiile în urma cărora UE şi Canada ar putea semna’ acordul, a declarat Alexander Winterstein, purtător de cuvânt al executivului comunitar. ‘Belgia încă îşi elaborează poziţia (…) Respectăm acest lucru (…) Ceea ce trebuie acum este răbdare’, a adăugat el.