Presa cipriotă: Partidele din parlament nu vor vota taxarea depozitelor bancare

Economica.net
19 03. 2013
cipru_parlament_taxe_96043800

Legislativul a început dezbaterile, însă, potrivit informaţiilor apărute în presă, principalul partid de guvernământ, Mişcarea Democrată, se va abţine de la vot, scrie publicaţia elenă. Mişcarea Democrată controlează 20 din cele 56 de locuri din Parlament şi guvernează împreună cu Partidul Democrat, care are 8 posturi. Celelalte partide mari, Partidul Comunist şi Partidul Verde, au anunţat că se opun taxei.

Potrivit BBC, un parlamentar a declarat că toţi membrii legislativului intenţionează să se abţină de la vot, după care liderii partidelor se vor întâlni cu preşedintele ţării pentru a discuta următoarele decizii.

Dezbaterea parlamentară a început la ora 18:00, iar votul este aşteptat după ora 20:00, potivit Kathimerini.

Preşedintele cipriot, Nicos Anastasiades, a declarat, marţi, unui post de televiziune că există un plan de rezervă pentru situaţia respingerii taxei. „Avem un plan B”, a spus el.

Ministrul de Finanţe al Ciprului şi-a prezentat demisia, în contextul problemelor legate de adoptarea legislaţiei privind taxa bancară, dar aceasta nu a fost încă acceptată, au declarat surse apropiate situaţiei.

Statele din zona euro au decis sâmbătă să ajute Cipru cu împrumuturi de 10 miliarde de euro, însă acestea sunt condiţionate de colectarea de către guvern a unor fonduri de 5,8 miliarde de euro prin taxarea depozitelor din băncile locale.

Varianta iniţială a taxei prevdea un nivel de 6,75% pentru depozitele mai mici de 100.000 de euro şi 9,9% pentru cele peste acest prag. Ulterior, planul a fost modificat pentru a fi scutite de taxe depozitele sub 20.000 de euro.