Presa, dată afară de la şedinţa Comisiei juridice. Surse: E o discuţie preliminară pe OUG 13 şi 14

Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Eugen Nicolicea, a cerut, miercuri, ca presa să părăsească şedinţa, pentru ca deputaţii să poarte o serie de "discuţii tehnice", fără a anunţa însă ordinea de zi suplimentară. Potrivit unor surse parlamentare, deputaţii au început o dezbatere preliminară asupra OUG 13 şi 14, Nicolicea dorind ca cele două să fie discutate separat, scrie News.ro.
Economica.net - mie, 15 feb. 2017, 10:15
Presa, dată afară de la şedinţa Comisiei juridice. Surse: E o discuţie preliminară pe OUG 13 şi 14

Şedinţa Comisiei juridice de miercuri a început cu o serie de amânări, printre care iniţiativa cetăţenească de modificare a Constituţiei, pe tema familiei, şi OUG privind organizarea şi funcţionarea DIICOT.

La finalul acestor discuţii, preşedintele comisiei, Eugen Nicolicea, a solicitat ca presa să părăsească sala de şedinţe, motivând că vor avea loc discuţii „tehnice” între deputaţii jurişti.

Potrivit unor surse parlamentare, deputaţii au început, la cererea PSD, o discuţie pe tema Ordonanţelor de Urgenţă 13 şi 14, fără însă a urma şi adoptarea unui raport.

Nicolicea a invocat argumente constituţionale pentru ca cele două ordonanţe să fie dezbătute separat, mai întâi adoptând OUG 14, care abrogă OUG 13, iar apoi să fie decisă calea de urmat pentru legea de aprobare a OUG 13, aflată şi ea în procedură parlamentară. Citeşte mai departe pe News.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Un număr peste așteptări de locuri de muncă au fost create în luna iunie în SUA. Șomajul a ajuns la 4,1%
Un număr peste așteptări de locuri de muncă au fost create în luna iunie în SUA. Șomajul a ajuns la 4,1%
Numărul locurilor de muncă create de către angajatorii americani, în luna iunie, a fost peste aşteptări, în timp ce rata şomajului a scăzut în mod suprinzător, ceea ce sugerează că......
BRICS va lansa un fond de garantare pentru a impulsiona investițiile din statele membre – surse Reuters
BRICS va lansa un fond de garantare pentru a impulsiona investițiile din statele membre – surse Reuters
Grupul ţărilor în curs de dezvoltare BRICS urmează să anunţe un nou fond de garantare, susţinut de Noua Bancă de ...
933 de zboruri au fost anulate joi în Franța ca urmare a grevei controlorilor de trafic aerian
933 de zboruri au fost anulate joi în Franța ca urmare a grevei controlorilor de trafic aerian
Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa a provocat joi anularea a 933 de zboruri, tocmai înainte de debutul vacanţelor ...
Nazare: Impactul pachetului fiscal este 1,5 – 1,8 puncte procentuale asupra inflației
Nazare: Impactul pachetului fiscal este 1,5 – 1,8 puncte procentuale asupra inflației
Impactul pachetului fiscal asupra inflaţiei este de 1,5 - 1,8 puncte procentuale, a anunţat, joi, ministrul Finanţelor, ...