Presa franceză vorbeşte despre viaţa dublă a lui Dominique Strauss-Kahn
„Până unde va merge Afacerea Carlton? Mărturiile şi interceptările la care L’Express a avut acces evidenţiază o agendă incredibilă a fostului director FMI în perioada 2009-2011. Iar în această agendă apar, în afara obligaţiilor publice, întâlniri private cu prietene din Lille şi cu dame de companie bine plătite”, scrie L’Express.
„Afacerea Carlton a intrat într-o altă dimensiune. Plecând de la o poveste de prostituţie în care erau implicate personalităţi din Lille şi dame de companie, investigaţiile celor trei judecători şi ale poliţiei judiciare au condus la un scandal inedit în Franţa, la confluenţa dintre reţele de francmasoni, oameni libertini şi politicieni”, continuă publicaţia, vorbind de adevărate „sisteme de aprovizionare cu dame de companie” a fostului director FMI Dominique Strauss-Kahn.
Potrivit mărturiilor de până acum, petrecerile lui Strauss-Kahn nu erau deloc mai prejos faţă de seratele „bunga-bunga” ale fostului premier italian Silvio Berlusconi. Un oficial de rang înalt din cadrul Poliţiei şi doi oameni de afaceri au recunoscut că „importau” prostituate din case de toleranţă belgiene, cei trei oferind, în faţa anchetatorilor, detalii despre comportamentul sexual al lui Strauss-Kahn. Mărturiile ar putea fragiliza şi mai mult situaţia fostului director al FMI, după acuzaţiile cameristei new-yorkeze Nafissatou Diallo, care continuă acţiunea civilă în SUA pentru o presupusă tentativă de viol.
Vinerea trecută, Dominique Strauss-Kahn solicita, prin intermediul avocaţilor, să fie audiat „cât mai rapid posibil” în cadrul anchetei privind serviciile unor prostituate, acuzând că este supus unui „adevărat linşaj mediatic”.
Rămâne de văzut, continuă L’Express, dacă Strauss-Kahn va fi convocat la audieri ca simplu martor (în Franţa, clienţii prostituatelor nu sunt cercetaţi penal), sau va fi pus sub acuzare pentru proxenetism ori abuz de bunuri sociale, dat fiind că banii pentru organizarea petrecerilor erau decontaţi prin diverse companii.
„În aşteptarea citării pentru audieri, ancheta permite dezvăluirea unor detalii despre agenda privată şi activităţile publice ale lui DSK. În perioada 2009-2011, pare să se contureze scenariul unei uimitoare vieţi duble, inconsecvenţa unui politician foarte talentat, dar condus de simţuri”, comentează L’Express.
Publicaţia menţionează o serie de incidente din viaţa lui Strauss-Kahn. În februarie 2009, Piroska Nagy, o funcţionară ungară din cadrul FMI cu care DSK ar fi avut o aventură, scria: „Mă tem că acest om ar putea avea o problemă care poate l-ar face mai puţin apt să conducă o organizaţie din care fac parte şi femei”.
Tot în februarie 2009, după un discurs la OCDE pe tema crizei economice, DSK lua masa la un restaurant cu câţiva prieteni însoţiţi de dame de companie.
În mai 2009, prezent la o conferinţă la Viena, în interes de serviciu, DSK îi scria un mesaj unui activist socialist, Fabrice Paszkowski, să îi aducă „o domnişoară”. O solicitare similară îi era adresată aceluiaşi coleg de partid la începutul anului 2010, la Washington.
Conform L’Express, unul dintre locurile unde Strauss-Kahn avea întâlniri frecvente cu dame de companie era Hotelul Murano din centrul Parisului.