Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale

Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Economica.net - lun, 25 nov. 2024, 08:58
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale

După 99,82 % de voturi numărate, Călin Georgescu avea 22,87%, Marcel Ciolacu avea 19,2%, iar Elena Lasconi 19,14%, potrivit Biroului Electoral Central. Cum vede rezultatul presa internațională?

„Şoc în România: Călin Georgescu, criticul de extremă dreaptă al NATO, preia conducerea în alegerile prezidenţiale”, titrează, luni dimineață, The Guardian.

„Un populist de extremă dreapta puţin cunoscut a preluat conducerea în alegerile prezidenţiale de duminică din România, potrivit datelor electorale, şi se va confrunta probabil cu premierul de stânga Marcel Ciolacu într-un al doilea tur de scrutin peste două săptămâni, un rezultat care a zguduit peisajul politic al ţării”, scrie publicația britanică The Guardian, care reamintește că Georgescu a numit scutul antirachetă balistic al NATO „o ruşine a diplomaţiei”.

BBC titrează: „Un candidat de extremă-dreapta conduce şocant în scrutinul prezidenţial din România”. Jurnaliștii britanici scriu că rezultatul solid al lui Georgescu, care nu are un partid propriu şi a făcut campanie în mare parte pe platforma de socializare TikTok, a fost cea mai mare surpriză a alegerilor.

„Georgescu, care nu aparține niciunui partid, a promis să pună capăt a ceea ce el numește supunerea față de Uniunea Europeană și NATO, în special privind sprijinul pentru Ucraina. El a condamnat scutul NATO de apărare antirachetă balistică de la Deveselu, România”, notează, ca și The Guardian, BBC.

Reuters scrie că rezultatul șoc de la alegerile prezidențiale de la noi din țară, care îl plasează pe Călin Georgescu, un „critic de extremă dreaptă al NATO”, „pune în pericol poziția fermă pro-Ucraina a României”.

În fine,  France 24 notează că „un candidat pro-rus a reuşit o surpriză în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România” şi menţionează că Georgescu îşi datorează scorul campaniei virale de pe TikTok.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare baraj hidroenergetic din lume va fi construit în China
Cel mai mare baraj hidroenergetic din lume va fi construit în China
China a aprobat construcţia a ceea ce va fi cel mai mare baraj hidroenergetic din lume, demarând un proiect ambiţios la marginea de est a platoului tibetan ce ar putea afecta milioane de persoane......
Isaac Herzog, președintele Israelului, a cerut ca acordul privind ostaticii să fie încheiat indiferent de mijloace
Isaac Herzog, președintele Israelului, a cerut ca acordul privind ostaticii să fie încheiat indiferent de mijloace
Preşedintele israelian Isaac Herzog le-a cerut miercuri liderilor ţării să se încheie „prin toate mijloacele" un acord ...
Ducele de Luxemburg, Henri, va ceda puterea fiului său în octombrie 2025
Ducele de Luxemburg, Henri, va ceda puterea fiului său în octombrie 2025
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat ...
Producția Toyota a scăzut pentru a 10-a lună consecutiv, în ciuda creșterii vânzărilor
Producția Toyota a scăzut pentru a 10-a lună consecutiv, în ciuda creșterii vânzărilor
Producția globală a Toyota Motor a scăzut pentru a 10-a lună consecutiv în noiembrie, deși vânzările sale la nivel ...