‘Reacţiile la asasinarea lui Boris Nemţov sunt extraordinare, pe măsura acestui om’, scrie luni cotidianul Kommersant, care vede în moartea opozantului ‘moartea politicii’.
Zeci de mii de persoane – 70.000, potrivit organizatorilor – au participat duminică la Moscova la un marş de comemorare a lui Nemţov, un număr care aminteşte prin amploarea sa de marile manifestaţii organizate în 2011 şi 2012 împotriva preşedintelui Vladimir Putin.
Moartea sa ‘constituie o barieră psihologică pe care Rusia a trecut-o’ şi, de aceea, ‘nu va mai fi niciodată la fel’, avertizează cotidianul financiar Vedomosti. ‘Mulţi oameni au spus după asasinat: ‘Ne-am trezit într-o altă ţară”, subliniază ziarul, care a numit manifestaţia în memoria lui Nemţov drept ‘Marşul împotriva fricii’.
Deşi autorităţile susţin că vor studia toate pistele pentru a-i găsi pe ucigaşi, unele media acuză ‘climatul de frică’ instaurat de Kremlin în Rusia, scrie Agerpres.
‘De o lungă perioadă de timp – de cel puţin un an – trăim într-o ţară unde disidenţa este asimilată trădării, pentru care poţi fi ucis’, denunţă Vedomosti, care subliniază că ‘războiul, ca orice crimă la comandă, este uşor de pornit, dar mult mai greu de oprit’.
Publicaţia de opoziţie Novaia Gazeta, care publică un interviu realizat cu Boris Nemţov în aprilie, aminteşte că opozantul rus primea cu regularitate ameninţări cu moartea, dar nu credea însă că aşa ceva se poate întâmpla. ‘Ei bine, da, ei pot: nu cred că pot să mă omoare, dar cu siguranţă mă pot trimite la închisoare’, afirmase Nemţov, care se declarase ‘imunizat’ în faţa acestor ameninţări.
În opinia acestei publicaţii, ‘în loc de Maidan’ – mişcarea politică care a condus acum un an la destituirea preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici la Kiev – ‘Moscova a obţinut un Donbas’, regiune din estul Ucrainei sfâşiată de un conflict armat între separatişti proruşi şi armata ucraineană.
În schimb, cotidianul popular Komsomolskaia Pravda scrie că nu crede că această crimă este motivată politic. ‘Cine ne omoară aici din motive pur politice? Nu suntem în Ucraina (…) Pentru bani, se ucide. Pentru politică, nu’, susţine ziarul.
Dar, potrivit Novaia Gazeta, rezultatul este acelaşi: ‘Asasinarea lui Nemţov este un punct fără întoarcere, o destabilizare radicală a situaţiei politice în Rusia, ale cărei consecinţe sunt încă inimaginabile’.
Repercusiunile asasinării lui Nemţov ar putea afecta până şi politica externă a Rusiei, iar uciderea opozantului rus ar putea să ‘devină un argument solid în favoarea partizanilor unei politici mai dure faţă de Moscova’, potrivit Kommersant.