Presa ungară: Daimler evaluează costurile unei fabrici în România

Economica.net
03 06. 2013
daimler_61691100_71140200

„Se pare ca la sediul central al companiei s-au facut şi studii referitoare la construcţia, respectiv cheltuielile cu logistica în România”, a declarat o sursă pentru portalul ungar Index.

Decizia de a amâna cu unul sau mai mulţi ani extinderea fabricii din Ungaria ar fi fost determinată de politicile economice imprevizibile şi agresive faţă de multinaţionale ale gvernului de la Budapesta, condus de Viktor Orban. Un purtător de cuvânt al Daimler a declarat cotidianului Portfolio că grupul german nu a luat nicio decizie privind capacitatea fabricii din Ungaria.

Fabrica grupului german Daimler de la Kecskemét are în prezent o capacitate anuală de 150.000 de unităţi, scrie cotidianul Portfolio.

Grupul produce la Kecskemét modelul Mercedes-Benz B-Class, iar din ianuarie 2013 a început să fabrice şi noul CLA compact Coupé cu patru uşi, prima serie de modele planificată a fi produsă exclusiv în Ungaria, potrivit site-ului Daimler.

Producătorul german a ales în 2008 Ungaria pentru noua fabrică Mercedez-Benz, în condiţiile în care pe lista posibilelor amplasamente din Europa de Est s-au aflat şi România şi Polonia.

Deşi grupul este mulţumit de fabrica profitabilă din Ungaria, acesta va amâna investiţia de la Kecskemét din cauza incertitudinilor privind politicile economice ale Ungariei, a declarat o sursă pentru portalul Index. Compania a analizat costurile de construcţie şi logistice ale unui site de producţie în România, a spus sursa citată de Index.

O altă sursă a declarat, tot pentru Index, că politica guvernului ungar nu are nicio legătură cu decizia amânării şi că aceasta ar fi fost determinată de situaţia dificilă a industriei auto europene şi de declinul cererii.

Daimler a negat informaţiile apărute în presa ungară privind planurile legate de creşterea capacităţii fabricii de la Kecskemét.

„Negăm speculaţiile apărute în presă că extinderea fabricii Mercedes-Benz din Kecskemét a fost planificată pentru 2013 şi a fost acum amânată. Daimler a confirmat la inaugurarea fabricii în martie 2012 că există potenţial pentru o extindere la Kecskemét. Totuşi, nu a fost luată nicio decizie în acest sens, astfel că nu există nici o amânare”, a declarat un purtător de cuvânt al grupului german.

Construcţia noii linii de producţie a fabricii ar fi trebuit să înceapă în 2013, urmând ca aceasta să devină operaţională în 2015, a scris presa ungară. Proiectul ar beneficia probabil şi de ajutor din partea guvernului de la Budapesta, notează Portfolio.

Guvernul ungar, condus de premierul Viktor Orban, a introdus în ultimii ani o serie de taxe asupra companiilor din mai multe sectoare economice, pentru a consolida finanţele statului. Industria auto nu a fost vizată, însă taxele, care au afectat inclusiv companii germane active în alte domenii, şi retorica agresivă a executivului la adresa multinaţionalelor au afectat încrederea investitorilor străini în politicile economice ale Budapestei.

Daimler a anunţat, la sfârşitul lunii aprilie, că va investi peste 300 milioane euro în România pentru extinderea producţiei de cutii de viteze, destinate Mercedes-Benz, la subsidiara locală Star Transmission din Sebeş, judeţul Alba.

Star Transmission a fost înfiinţată în anul 2001 şi are 800 de angajaţi la capacităţile de producţie din localităţile Cugir şi Sebeş (judeţul Alba), unde produc componente pentru motoarele şi cutiile de viteze destinate Mercedes-Benz, atât pentru modele actuale cât şi pentru modele mai vechi, asigurând disponibilitatea pieselor de schimb.