Președinta Ungariei a demisionat

Preşedinta Ungariei Katalin Novak şi-a anunţat sâmbătă demisia, după o presiune crescută pentru graţierea unui bărbat condamnat şi implicat într-un caz de abuz sexual într-o casă de copii, relatează Reuters.
AGERPRES - sâm, 10 feb. 2024, 20:54
Președinta Ungariei a demisionat

„Am făcut o greşeală… Astăzi este ultima zi în care mă adresez în calitate de preşedinte”, a spus Katalin Novak într-un discurs difuzat de televiziunea de stat.

„Îmi cer scuze de la cei pe care i-am rănit şi tuturor victimelor care au avut impresia că nu le-am susţinut. Sunt, am fost şi voi rămâne în favoarea protecţiei copiilor şi a familiilor”, a adăugat fostul ministru al Familiei şi o colaboratoare apropiată a premierului conservator Viktor Orban.

În martie 2022, Katalin Novak, 46 de ani, a devenit prima femeie care a ocupat această funcţie în principal protocolară.

La câteva minute după discursul preşedintei Novak, o altă aliată a lui Viktor Orban, Judit Varga, şi-a anunţat, de asemenea, „retragerea din viaţa publică” pentru că şi-a dat aprobarea ca ministru al Justiţiei – un post la care a renunţat în această vară pentru a conduce campania alegerilor europene.

„Renunţ la mandatul meu de deputat şi de şef de listă în Parlamentul European”, a declarat ea pe Facebook.

Cel puţin o mie de persoane au protestat vineri la Budapesta cerând demisia preşedintei Katalin Novak, în urma graţierii de către aceasta a unui bărbat condamnat într-un dosar de pedofilie.

Înaintea unei vizite oficiale efectuate de Papa Francisc în Ungaria în aprilie 2023, preşedinta Katalin Novak a graţiat circa 20 de persoane, printre care şi un fost director adjunct al unui cămin pentru copii, condamnat în 2022 pentru că a tăinuit fapte ale şefului său, directorul căminului.

Acesta din urmă a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru abuzuri sexuale comise asupra unor băieţi în perioada 2004-2016, iar adjunctul său, graţiat ulterior de Katalin Novak, a primit o pedeapsă de peste 3 ani de închisoare.

După ce această graţiere a fost dezvăluită săptămâna trecută de un website de investigaţii jurnalistice, partidele ungare de opoziţie au cerut demisia preşedintei Novak, fost ministru al familiei şi o colaboratoare apropiată a premierului conservator Viktor Orban. Ea a declarat marţi că motivaţia deciziei sale privind respectiva graţiere nu este publică şi că orice graţiere este controversată prin natura sa.

Te-ar mai putea interesa și
Audi a demarat producția de mașini electrice la noua sa uzină din China
Audi a demarat producția de mașini electrice la noua sa uzină din China
Uzina Audi FAW NEV Company, deținută de Audi și partenerul său chinez FAW, a început producția de modele Audi complet electrice. Primul produs, Q6L e-tron....
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 3% ...
Furt de bijuterii de 300.000 de euro în Paris
Furt de bijuterii de 300.000 de euro în Paris
Standul producătorului de bijuterii Mauboussin, amplasat în cadrul magazinului Le Printemps din estul Parisului, a fost ...
BYD, reduceri cu 11,5% la modele electrice și hibrid
BYD, reduceri cu 11,5% la modele electrice și hibrid
Producătorul gigant chinez de vehicule electrice BYD oferă reduceri până pe 26 ianuarie la două dintre modelele sale ...