Preşedinte Bulgaria: Scutul antirachetă NATO este valoros pentru noi
„Primele cinci ţări care vor fi acoperite de scut se află în Europa, iar Bulgaria este una dintre ele. Trebuie să fim foarte recunoscători şi beneficiem foarte mult. În prezent, aproximativ 30 de state deţin rachete balistice, iar în cele mai multe cazuri acestea nu sunt membre NATO, lucru ce reprezintă o ameninţare”, a declarat, cu o zi înainte de deschiderea summitului, Plevneliev, care efectuează prima sa vizită în calitate de preşedinte în Statele Unite.
În opinia sa, prima etapă de instalare a scutului antirachetă s-a încheiat deja, având în vedere că în urmă cu o lună au fost efectuate teste, cu succes. Între celelalte state care se vor afla printre primele care vor beneficia de apărarea scutului, el a menţionat Turcia, România şi Polonia.
La sosirea sa la Chicago, unde va participa la summitul din perioada 20-21 mai, preşedintele bulgar a declarat pentru presă că este un lucru sigur că Bulgaria va participa la misiunea NATO din Afganistan chiar şi după 2014, cu instructori militari. De asemenea, el a subliniat că programul retragerii trupelor bulgare a fost deja aprobat de către Parlament şi că acesta nu va suporta nicio modificare.
Situaţia din Afganistan va domina programul reuniunii, alături de apărarea antirachetă în Europa.