Ford Otosan: Cu noul F-Max vrem să atragem clienţi noi pentru piaţa transporturilor internaţionale. Este ceea ce ne lipsea

Piaţa transporturilor rutiere de marfă este avansată în România, companiile de livrări fiind în mare parte specializate în transporturi internaţionale, a declarat, la o întâlnire cu presa, reprezentaţii Ford Otosan. Aceştia au precizat că Ford domină piaţa românească în ceea ce priveşte vânzările vehiculelor de construcţii şi urmează să atace şi segmentul camioanelor destinate transporturilor internaţionale, odată cu lansarea noului F-Max.
Lidia Neagu - vin, 17 mai 2019, 08:04
Ford Otosan: Cu noul F-Max vrem să atragem clienţi noi pentru piaţa transporturilor internaţionale. Este ceea ce ne lipsea

„Cu oferta de până acum ne adresam pieţei de transporturi regionale în România, însă cu F-Max dorim să atacăm un nou segment, respectiv piaţa camioanelor destinate transporturilor internaţionale. Datorită unui confort sporit al cabinei, camionul se pretează la drumuri foarte lungi. Acest segment, care de altfel, este uriaş, ne lipsea din România”, au spus oficialii Ford Otosan.

El a explicat că piaţa de transporturi din România este foarte avansată, clienţii români sunt experimentaţi şi calculează costurile în amănunt atunci când achiziţionează vehicule. 

„Clienţii iau vehicule în teste şi dacă totul este bine, abia după aceea se gândesc să cumpere, au toleranţă zero pentru perioadele în care vehiculul nu este exploatat şi pentru lipsa pieselor de schimb. Este o piaţă dură, iar România este foarte dezvoltată în domeniul transporturilor. Majoritatea transporturilor sunt internaţionale, aşa că clienţii noştri ştiu ce caută”.

Înfiinţată în 1959, Ford Otosan este societate mixtă între Ford Motor şi cel mai mare conglomerat din Turcia, Koç Holding. Cele două companii deţin fiecare 41% din Otosan, restul acţiunilor fiind tranzacţionate la Bursa de la Istanbul.

Compania are aproximativ 10.600 de angajați în Istanbul, dintre care 1.500 lucrează la centrul de cercetare și dezvoltare (unul dintre cele mai mari din Europa, cu 1.500 de angajaţi). Ford deţine în total trei unităţi în Istanbul, inclusiv propriul port cu ieşire la Strâmtoarea Bosfor, o poartă pentru exportul celor 455.000 de vehicule realizate în fiecare an și intrarea în alte sute de mii de autoturisme.

De asemenea, Ford Otosan operează o fabrică de camioane şi motoare la Inönü şi un centru de distribuţie a componentelor în Istanbul. 

Cele mai multe vehicule comerciale produse de Ford în Europa se fabrică în Turcia.

F-Max, numit „Camionul anului 2019”

Ford Trucks a lansat în septembrie anul trecut un nou camion denumit F-Max, care a primit titlul de „Camionul anului 2019”, în competiția jurizată de 23 de specialiști din 23 de țări europene.

În România, Cefin Trucks este unic importator și distribuitor al mărcii Ford Trucks. Miza companiei pentru anul 2019 reprezintă o creștere semnificativă din cota sa de piață și a segmentului de capete de tractor pentru transportul internațional, care reprezintă peste 75% din totalul vânzărilor pe piața românească. 

Noul F-MAX a fost proiectat și testat de 500 de ingineri Ford Otosan pe o perioadă de cinci ani. Testele au fost efectuate în 11 țări pe patru continente, utilizând 233 unități prototip. Aceasta a implicat 15.500 de ore de testare în laborator și cinci milioane de kilometri de testare rutieră.

Preşedintele Ford Otosan spune că noul vehicul va asigura două treimi din vânzările totale de anul acesta din Europa pentru brandul Ford Turcks.

„Ne aşteptăm ca două treimi din vânzările totale de anul acesta din Europa să fie reprezentate de F-Max. Nu avem probleme în ceea ce priveşte capacitatea de producţie şi ne aşteptăm ca F-Max să fie un succes”.

Compania a avut anul trecut vânzări de şapte miliarde de dolari, din care 5,7 miliarde reprezintă exporturile.

„Vânzările nete ale companiei sunt de până la şapte miliarde dolari, dintre care 5,7 miliarde de dolari reprezintă valoarea exporturilor. În anul 2018, Ford Otosan a realizat 330.000 de vehicule din familia Transit, 110.000 de vehicule Transit Courier și 15.000 de Ford Trucks „, a declarat Selim Yazici, director general pentru Europa de Est și Balcani la Ford Trucks.

Planurile Ford Trucks în România

Pentru acest an, Ford Trucks doreşte să îşi crească cota de piaţă şi să deschidă încă trei centre specializate în after sales, astfel încât reţeua să ajungă la 15 unităţi.

„Ford este un brand mare în România, unde dominăm piaţa pe segmentul camioanelor de construcţii şi cu ajutorul F-Max dorim să abordăm noi clienţi pe segmentul de transporturi internaţionale. De asemenea, suntem lideri pe segmentul vehiculelor municipale”, a spus preşedintele Ford Otosan.

În acest an, compania doreşte să livreze în România 207 capete de tractor (3,5% din piaţă), 153 de vehicule de construcţii (26% cotă de piaţă) şi 90 de vehicule specializate (14%). În total, vor fi livrate 450 de unităţi care vor reprezenta 6,2% din piaţă.

Cefin Trucks este unic importator al mărcii Ford Trucks în România. Compania activează de peste 20 de ani în domeniul auto ca furnizor de servicii și produse pentru profesioniștii din lumea transporturilor. Reteaua de distribuție și asistență tehnică este prezentă în București, Constanța, Brașov, Craiova, Timișoara, Deva, Arad, Bacău, Suceava, Cluj, Oradea și Baia Mare.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...