Președintele Andrzej Duda consideră periculoasă pentru Polonia relocarea mercenarilor Wagner în Belarus
„Vedem ce se întâmplă, relocarea forţelor ruse, sub forma Grupului Wagner, în Belarus, şi şeful grupului Wagner care merge acolo, sunt semnale foarte negative pentru noi, pe care vrem să le aducem viguros în atenţia aliaţilor noştri”, a declarat Duda presei la plecarea către Olanda, unde se va întâlni cu alţi lideri din NATO.
Marţi după-amiază, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a confirmat că fondatorul grupării ruse de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a sosit în Belarus.
Lukaşenko a declarat că nu va construi baze pentru gruparea Wagner şi nici nu va deschide centre de recrutare pentru aceasta, dar i-ar putea oferi o bază dezafectată a armatei.
De asemenea, el i-a dat ministrului său al apărării, Viktor Krenikov, sarcina de a discuta cu Prigojin posibilitatea de formare în Belarus a unei unităţi militare după modelul Wagner.