Preşedintele BCE spune că o schimbare de politică este posibilă la reuniunea din luna iulie

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, le-a spus investitorilor să se pregătească pentru o nouă orientare cu privire la stimulentele monetare în următoarele 10 zile şi totodată a semnalat că este posibil să fie adoptate noi măsuri în 2022 pentru a sprijini economia zonei euro, după ce actualul program de achiziţionare de obligaţiuni se încheie, informează Bloomberg.
AGERPRES - lun, 12 iul. 2021, 12:36
Preşedintele BCE spune că o schimbare de politică este posibilă la reuniunea din luna iulie

Într-un interviu acordat Bloomberg Television, la câteva zile după ce BCE a anunţat că şi-a modificat ţinta de inflaţie la 2%, Lagarde a spus că reuniunea din 22 iulie a Consiliului guvernatorilor BCE, care până acum nu anunţa nimic special, va avea „câteva modificări şi variaţii interesante”, scrie Agerpres.

„Va fi o reuniune importantă. Având în vedere că trebuie să ne demonstrăm angajamentul, orientarea viitoare va fi revizuită cu siguranţă”, a spus duminică Christine Lagarde, la finalul reuniunii miniştrilor de Finanţe din G20.

Săptămâna trecută, după o procedură de revizuire strategică de 18 luni, Banca Centrală Europeană a anunţat modificarea ţintei sale de inflaţie la 2% pe termen mediu, renunţând la precedenta formulare potrivit căreia BCE miza pe o ţintă de inflaţie „mai mică dar apropiată de 2%”, care a creat impresia că instituţia de la Frankfurt este mai preocupată de o creştere a preţurilor peste ţinta sa decât de una mai mică.

Lagarde a mai spus că se aşteaptă ca actualul program de achiziţii de obligaţiuni al BCE, în valoare de 1.850 miliarde de euro, să se deruleze „cel puţin” până în luna martie 2022. În plus, acest program ar putea fi urmat de o „tranziţie spre un nou format”, a spus Lagarde, fără a oferi alte detalii.

Cu toate acestea, preşedintele BCE a apreciat că nu este nevoie să se discute despre momentul în care vor fi retrase stimulentele, deoarece este doar „prudent optimistă” cu privire la relansarea economiei, în condiţiile în care tulpina delta a coronavirusului reprezintă o ameninţare la reluarea vieţii normale. Chiar dacă inflaţia va creşte în acest an, BCE se aşteaptă ca acest trend să fie unul temporar.

„Trebuie să fim foarte flexibili şi să nu începem să creăm aşteptări că acest exit va avea loc în următoarele săptămâni sau luni”, a spus Lagarde.

În interviul acordat Bloomberg Television, preşedintele BCE a vorbit şi despre perspectivele unui euro digital. Potrivit lui Lagarde, este posibil ca actualul Consiliu al guvernatorilor să convină săptămâna viitoare să treacă la o „fază exploratorie” cu privire la o monedă digitală emisă de banca centrală. Aceasta ar însemna mai mulţi ani de analize înainte să fie luată decizia de a implementa un euro digital.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...