Preşedintele BCE: Suntem pregătiţi cu noi măsuri de stimulare, dacă va fi necesar

Stimulentele monetare ale Băncii Centrale Europene au ajutat la stabilizarea economiei, afectată de pandemia de coronavirus (COVID-19), iar instituţia este pregătită să adopte noi măsuri dacă va fi necesar, a afirmat preşedintele BCE, Christine Lagarde, transmit AP şi Reuters.
Economica.net - mar, 29 sept. 2020, 06:27
Preşedintele BCE: Suntem pregătiţi cu noi măsuri de stimulare, dacă va fi necesar

„Criza de sănătate publică va continua să afecteze activitatea economică şi reprezintă un risc semnificativ la adresa perspectivelor economice”, le-a spus Lagarde membrilor Comitetului economic şi monetar din Parlamentul European.

„BCE continuă să fie pregătită să-şi ajusteze toate instrumentele, după caz. Programul de achiziţii de titluri de stat (PEPP), în valoare de 1.350 miliarde de euro, a avut un impact major în stabilizarea pieţelor şi a economiei, în contextul şocului provocat de efectele pandemiei”, a explicat şeful BCE.

Totuşi, a adăugat oficialul, inflaţia continuă să se îndepărteze de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%. Rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât în teritoriu negativ în august 2020, pentru prima dată după luna mai 2016, o consecinţă a diminuării cererii din cauza pandemiei.

De asemenea, a apreciat Christine Lagarde, dezacordurile în cadrul Consiliului guvernatorilor BCE sunt normale şi benefice. În ultima perioadă au sporit divergenţele în rândul „gardienilor euro” privind modul în care BCE sprijină economia în perioada pandemiei.

„Nu sunt foarte îngrijorată de faptul că oamenii pot avea uşoare diferenţe de opinie şi de viziune. Sunt pentru consens, dar îl poţi obţine numai dacă opiniile sunt puţin diferite în rândul membrilor”, a explicat preşedintele Băncii Centrale Europene.

Oficialul a adăugat: „Nu încurajez dezacordurile masive, dar cred că opiniile diferite şi discuţiile sunt benefice în rândul membrilor Consiliului guvernatorilor BCE”.

Te-ar mai putea interesa și
Creșterea fiscalității ar fi devastatoare pentru turism – Simona Constantinescu, președinte FIHR
Creșterea fiscalității ar fi devastatoare pentru turism – Simona Constantinescu, președinte FIHR
O eventuală creștere a fiscalității în turism ar fi o lovitură devastatoare pentru un sector deja subfinanțat și subpromovat prin politici publice, consideră Simona Constantinescu,......
Romsilva, care a cheltuit sute de milioane de lei pentru bonusuri sau prime de pensionare, va reduce numărul de directori de la 99 la 17
Romsilva, care a cheltuit sute de milioane de lei pentru bonusuri sau prime de pensionare, va reduce numărul de directori ...
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă că a propus reducerea numărului de directori din Regia Naţională a Pădurilor ...
Putin i-a spus lui Trump că va riposta la recentele atacuri ale Ucrainei
Putin i-a spus lui Trump că va riposta la recentele atacuri ale Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a cerut miercuri să nu se manifeste slăbiciune față de Vladimir Putin, în ...
Ucrainienii speră că partenerii europeni vor furniza arme și muniții
Ucrainienii speră că partenerii europeni vor furniza arme și muniții
Guvernul ucrainean se bazează pe creșterea producției în colaborare cu partenerii europeni pentru furnizarea de arme ...