Şeful statului bulgar a făcut o paralelă cu Congresul de la Berlin din anul 1878 şi cu înţelegerea încheiată înaintea acelei reuniuni între Rusia şi Austro-Ungaria prin care acestea şi-au împărţit sferele de influenţă în Balcani.
‘Nu sunt împotriva dezgheţării relaţiilor, m-aş bucura dacă Rusia şi SUA ar avea relaţii constructive şi principiale bazate pe principiile pe care dorim să le vedem în secolul XXI: domnia legii, nu domnia forţei şi a intereselor’, a menţionat preşedintele aflat la finalul mandatului.
‘Există ţări, inclusiv Bulgaria şi statele membre ale UE, care cred în domnia legii. Dar alte ţări, inclusiv Rusia, se bazează pe forţă. Părţi ale Ucrainei au fost ocupate şi anexate. Acest lucru li s-ar putea întâmpla şi altor ţări şi nu trebuie să-l permitem’, a indicat preşedintele Plevneliev, care va fi înlocuit peste zece zile de câştigătorul alegerilor din luna noiembrie, generalul Rumen Radev, fostul comandant al forţelor aeriene bulgare. În timpul campaniei electorale, acesta din urmă s-a arătat îngăduitor faţă de acţiunea Rusiei de anexare a Crimeii şi a susţinut relaxarea sancţiunilor occidentale impuse Moscovei.
În interviul acordat joi, Rosen Plevneliev s-a declarat mândru că este ‘primul preşedinte bulgar care îşi exprimă categoric dezaprobarea faţă de politica Rusiei’ ce încalcă dreptul internaţional.
‘Nu sunt un ‘hawk’ (şoim – termen care îi desemnează pe adepţii unei linii dure în politica externă americană n.red), ci un politician şi un cetăţean care îşi exprimă o poziţie. Dorim să vedem dialog şi prietenie cu Rusia. Iubesc Rusia, dar nu sunt de acord cu politica preşedintelui Putin de împărţire a sferelor de influenţă care ne aduce înapoi în secolul XIX’, a explicat Plevneliev. ‘Mă opun categoric acestei politici pentru că ea încalcă dreptul internaţional şi are consecinţe teribile pentru toţi în Europa, inclusiv pentru Bulgaria’, a completat el.
Prin urmare, preşedintele bulgar încă în funcţie i-a adresat un apel succesorului său să condamne ocuparea ilegală a Crimeii. ‘În Ucraina suntem martorii unei agresiuni armate şi noul preşedinte (al Bulgariei) va trebui să spună dacă este de acord cu aceasta. Dacă generalul Radev este convins de poziţia sa pro-NATO şi de orientarea europeană a Bulgariei, vom vedea foarte repede din acţiunile sale’, a apreciat Rosen Plevneliev.
El a menţionat de asemenea că s-a întâlnit până în prezent de 30 de ori cu preşedintele Barack Obama. ‘În mod simbolic, părăsesc acum postul odată cu el. Am fost prieteni foarte apropiaţi. Am vorbit cu el după moartea copilului meu. Am vorbit cu toată lumea. Am susţinut dezvoltarea europeană a Bulgariei şi la fel voi continua’, a asigurat preşedintele bulgar.
Şeful statului bulgar şi-a exprimat opinia şi despre actuala criză politică din ţara sa, provocată de demisia premierului conservator Boiko Borisov după ce candidata susţinută de acesta, Ţeţka Ţaceva, a pierdut alegerile prezidenţiale, iar de atunci nu s-a reuşit instalarea unui nou Cabinet şi Borisov este în continuare prim-ministru interimar.
‘Cel mai bine pentru Bulgaria ar fi să instalăm împreună cu Rumen Radev un Cabinet responsabil (…) Generalul Rumen Radev a câştigat convingător alegerile din noiembrie şi îi urez succes. Dar îi cer să nu facă greşeli strategice, pentru că nici eu nu am făcut astfel de greşeli’, a subliniat preşedintele Plevneliev, care este provenit din partidul conservator GERB, formaţiunea premierului Borisov. El a asigurat însă că nu intenţionează să revină în partid, dar la nevoie va fi ‘pregătit să ridice baricade pentru a apăra calea europeană a Bulgariei’.