Președintele Bundesbank, Joachim Nagel, nu se așteaptă în viitorul apropiat la o reducere de către BCE a ratei dobânzii de referință
Costurile de împrumut „trebuie să rămână la un nivel ridicat pentru o perioadă suficientă. Deşi este imposibil de previzionat exact cât de îndelungată va fi această perioadă, este extrem de improbabil să se încheie în curând”, a declarat Nagel într-un discurs rostit la Frankfurt.
Deşi Consiliul guvernatorilor BCE a indicat că rata dobânzii la facilitatea de depozit va rămâne la 4% o mare parte a anului viitor, pieţele pariază pe o primă reducere a dobânzii în aprilie, şi o scădere de un punct procentual pe ansamblul lui 2024.
Nagel, care în mod repetat a declarat că este prea devreme să se discute despre reducerea costurilor de împrumut, a subliniat că nu este clar nici măcar dacă BCE a ajuns la finalul campaniei sale de majorare a dobânzilor, deoarece actualul nivel al inflaţiei, de 2,9%, ar putea fi afectat de tensiunile geopolitice.
„Pentru a evita pagubele economice provocate de inflaţia care este la un nivel prea ridicat o perioadă prea lungă de timp, trebuie să revenim la stabilitatea preţurilor. La acest moment, este prea devreme să declarăm victoria asupra inflaţiei”, a declarat şeful Bundesbank.
Dar analiştii avertizează că dobânzile ridicate afectează creşterea economică. Comisia Europeană a estimat că economia zonei euro va evita recesiunea anul acesta, în timp ce Mario Centeno, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, a apreciat că zona euro ar putea avea parte de o aterizare uşoară, după evoluţia slabă din trimestrele precedente.
Dar Nagel are altă perspectivă, declarând că este „optimist că poate fi evitată o aterizare dură a economiei, datorită forţei de muncă stabile, a gradului de îndatorare favorabil în rândul firmelor şi gospodăriilor şi a investiţiilor solide”.
La reuniunea de politică monetară din 26 octombrie, Banca Centrală Europeană a luat o pauză după cel mai lung ciclu de majorare a dobânzilor din istoria de 25 de ani a instituţiei, subliniind că cele mai recente date arată că inflaţia încetineşte uşor spre ţinta de 2%. Astfel, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 4,50%, 4,75% şi, respectiv, 4%. Acesta este cel mai ridicat nivel al dobânzii de la lansarea monedei euro în 1999.