Preşedintele Bundestagului este acuzat de plagierea tezei de doctorat, însă neagă acuzaţiile

Norbert Lammert, preşedintele Bundestagului (Camera inferioară a Parlamentului german), este acuzat de plagiat la elaborarea tezei de doctorat, el respingând acuzaţiile şi cerând Universităţii Bochum să reverifice lucrarea, relatează site-ul TheLocal.de.
Economica.net - mar, 30 iul. 2013, 20:40
Preşedintele Bundestagului este acuzat de plagierea tezei de doctorat, însă neagă acuzaţiile

Lammert este unul dintre numeroşii politicieni germani acuzaţi de plagiat în ultimii ani. Spre deosebire de foşti miniştri ai Educaţiei şi Apărării găsiţi vinovaţi de copierea unor fragmente ale tezei de doctorat fără citarea surselor, politicianul conservator susţine că lucrarea a fost elaborată prin respectarea normelor academice.

„Mi-am scris teza de doctorat folosind cunoştinţele mele şi respectând principiile”, a declarat Lammert pentru ziarul Die Zeit.

Un blogger anonim având numele Robert Schmidt susţine că 42 de pagini din teza de doctorat a lui Lammert au fost copiate.

Lammert a obţinut titlul academic de doctor în 1975, la Universitatea din Bochum, în Ştiinţe Politice.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Nicușor Dan a semnat decretul de numire a Guvernului. Guvernul Bolojan a fost învestit de Parlament
Update: Nicușor Dan a semnat decretul de numire a Guvernului. Guvernul Bolojan a fost învestit de Parlament
Update: Preşedintele Nicuşor Dan a semnat luni seara decretul pentru numirea Guvernului Bolojan, a anunţat Administraţia Prezidenţială....
Navrom Delta dublează în sezonul estival numărul curselor dintre Tulcea și Sulina
Navrom Delta dublează în sezonul estival numărul curselor dintre Tulcea și Sulina
Societatea care asigură transportul regulat de mărfuri şi călători în Delta Dunării pune la dispoziţia persoanelor ...
Alexandru Nazare: ANAF este disfuncțională din cauza arhitecturii instituționale în care este prinsă. Vrem să avem un plan centralizat de control
Alexandru Nazare: ANAF este disfuncțională din cauza arhitecturii instituționale în care este prinsă. Vrem să avem ...
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este o instituţie disfuncţională, dar nu prin activitate, ci prin prin arhitectura ...
Boston Consuting Group: Cum performează companiile din Europa Centrală și de Est în competiția globală
Boston Consuting Group: Cum performează companiile din Europa Centrală și de Est în competiția globală
Dintre cele 100 de companii aflate în topul clasamentului global Value Creators, 68 sunt din Asia (inclusiv 29 din India), ...