Preşedintele ceh: Politica Angelei Merkel faţă de migranţi, lipsită de sens
Angela Merkel şi-a apărat chiar joi politica în domeniul migraţiei, după două atacuri comise în ţara sa de către refugiaţi, reafirmându-şi lozinca ‘Putem face acest lucru’, lansată la sfârşitul verii 2015, anul în care Germania a primit mai mult de un milion de refugiaţi.
‘Există o tendinţă în rândul politicienilor să persevereze în declaraţiile lor chiar dacă faptele probează contrariul opiniilor lor’, a declarat Zeman, într-un interviu difuzat în direct de site-ul internet al tabloidului Blesk (www.blesk.cz).
‘Cancelarul, cred, trebuie să-şi schimbe opinia. Ea ar trebui să recunoască faptul că +Wilkommenskultur+ (cultura lui bine ai venit) s-a dovedit lipsită de sens şi că Germania nu este în măsură să absoarbă un număr atât de mare de refugiaţi, mai ales în cazul în care există jihadişti printre ei’, a afirmat şeful statului ceh.
‘Soluţia constă în deportările celor care nu au obţinut azil’, a insistat preşedintele Zeman, pronunţându-se de asemenea pentru deportarea ‘imamilor fanatici care seamănă ura în moschei’.
Preşedintele ceh a pledat totodată pentru o liberalizare a portului de armă şi instituirea unei ‘protecţii active la frontierele’ Republicii Cehe.
‘Graniţa poate fi protejată de către armată, poliţie şi o supraveghere electronică. În caz de necesitate, deci, în cazul unui mare val de migranţi, nu m-aş opune ridicării unui gard la frontieră’, a declarat Zeman, care calificase în trecut actualul val de migraţie drept o ‘invazie organizată’.
În acelaşi interviu, Milos Zeman a declarat că 15.000 de terorişit islamişti s-ar afla în prezent în Europa, pledând împotriva migraţiei ilegale, după cum relatează canalul de ştiri rusesc Vesti. Cehia va aloca 4, 4 milioane de dolari doar pentru securizarea obiectivelor principale din Praga, precum gara feroviară şi metroul.