Preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, reţinut de DNA

Economica.net
07 05. 2015
adomnitei_iasi_news_ro_69532700_05435700

Adomniţei a fost audiat joi la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi.

Procurorii au reţinut în acelaşi dosar trei persoane – Popa Letiţia, Irimescu Carmen, Jinga Teodora Cristina – pentru abuz în serviciu.

La 15 aprilie, procurorii au efectuat percheziţii în 21 de locaţii situate în municipiul Iaşi, cele mai multe fiind la CJ Iaşi. Ancheta vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie şi a unor infracţiuni de fals, comise în perioada 2013-2015.

Conform procurorilor, contractul încheiat cu societatea Laser Co prevedea 16 acţiuni de promovare a Iaşiului contra sumei de 335.000 lei. Din cele 16 prevederi, numai 11 puncte au fost onorate, deşi a fost achitată întreaga sumă.

Sursele au subliniat că auditul intern al instituţiei a sesizat neregulile, subordonaţii aducându-i la cunoştinţă şefului CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, dar acesta ar fi fost nemulţumit de constatări şi ar fi ameninţat că va lua măsuri drastice dacă ceea ce a constatat auditul ajunge la cunoştinţa publicului şi în presă.