Preşedintele Consiliului Concurenţei: Economia noastră a mers surprinzător de bine în 2020
„2020 a fost clar un an diferit. Remarcabil că sectoare din economia privată s-au adaptat foarte bine. Lanţurile de magazine, cu câteva probleme la început, au reuşit să aibă alimente, nu a fost penurie, deşi transportatorii aveau probleme, se închideau graniţe. Cu tot haosul ăsta, industria de comercializare a alimentelor a funcţionat. Reţelele de comunicaţii au funcţionat, cu o creştere foarte mare a traficului. Asta arată o capacitate de adaptare la criză care este excelentă şi a privaţilor. Pentru că unii spun că statul trebuie să facă rezilienţă, privaţii sunt prea ieftini, merg pe marje, nu vor să investească în redundanţă. Nu cred că este adevărat. Am avut industrii care au făcut faţă. Pe ansamblu economia noastră a mers surprinzător de bine, a afirmat Bogdan Chiriţoiu duminică, la Digi24.
El a amintit, în context, de sprijinul oferit de state, măsură pe care o consideră fără precedent, şi de convergenţa mare în măsuri la nivelul Uniunii Europene.
„A fost o mişcare fără precedent de sprijin din partea statelor şi noi am mers în pas cu celelalte state din Europa. Ideea asta, să ţii oameni acasă cu 75% salariu dat de stat este ceva ce nu s-a mai văzut în Europa. Intervenţia a fost masivă, condusă de Comisia Europeană, care a fost foarte promtă, şi toate statele europene au mers cam în aceeaşi direcţie cu aceleaşi măsuri. A fost convergenţă mare în măsuri. Una peste alta partea de sănătate e tragică dar economic lucrurile au mers mai bine decât era de aşteptat. Ne dă un brânci spre digitalizare. Când s-a lansat ideea cu telemunca îmi era frică că nu mai lucrează nimeni. A funcţionat. La noi între 30% şi 50% au fost la birou. Am terminat mai multe investigaţii decât în anii anteriori. Cel puţin pe termen scurt lumea s-a adaptat bine la telemuncă”, a concluzionat preşedintele Consiliului Concurenţei.