Preşedintele Consiliului European: Uniunea Europeană va respecta decizia poporului britanic

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat miercuri - în cadrul unui discurs rostit în faţa eurodeputaţilor la Bruxelles - că Uniunea Europeană (UE) va respecta decizia poporului britanic în privinţa rămânerii sau ieşirii ţării din blocul comunitar, relatează AFP şi Xinhua.
Economica.net - mie, 24 feb. 2016, 16:03
Preşedintele Consiliului European: Uniunea Europeană va respecta decizia poporului britanic

Referindu-se la acordul încheiat de către cele 28 de state membre ale UE privind reformele cerute de către Londra, Tusk a afirmat că el nu poate fi contestat în faţa justiţiei europene.

”Decizia referitoare la noul acord este în conformitate cu tratatele şi nu poate fi casată de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Dar ea va intra în vigoare doar dacă poporul britanic votează pentru menţinerea” Regatului Unit în Uniunea Europeană, a explicat Tusk.

Acordul este, ”din punct de vedere legal, constrângător şi ireversibil”, a confirmat Tusk, care s-a implicat personal în lungile negocieri dintre premierul britanic, David Cameron, şi cei 27 de omologi ai săi.

Ministrul britanic al justiţiei, Michael Gove, un eurosceptic, declarase cu puţin timp mai înainte că acordul nu este constrângător din punct de vedere legal.

Compromisul la care s-a ajuns după un summit maraton de 30 de ore îi permite lui David Cameron să pledeze pentru menţinerea Regatului Unit în cadrul Uniunii Europene în cursul unei campanii electorale care se anunţă dificilă pentru el. Referendumul va avea loc pe 23 iunie.

Preşedintele Tusk a reafirmat că acordul nu va pune în cauză nici una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene. ”Dacă aş fi avut îndoieli, n-aş fi propus niciodată un astfel de acord”, le-a spus Tusk eurodeputaţilor, cerându-le să facă în aşa fel, dacă britanicii vor vota pentru rămânerea în UE, ca respectivul compromis să fie adoptat de către forul legislativ.

”UE va respecta decizia poporului britanic”, a dat asigurări Donald Tusk. ”Dacă votează pentru ieşire (din blocul comunitar), aceasta va schimba Europa pentru totdeauna, şi va fi o schimbare în rău. Nu este momentul de a fractura Occidentul”, a estimat preşedintele Consiliului European.

Te-ar mai putea interesa și
Ce s-a schimbat la legea pentru plata pensiilor private din Pilonul 2 şi 3. Cum vor putea lua banii viitorii pensionari – Anunţ oficial al autorităţilor
Ce s-a schimbat la legea pentru plata pensiilor private din Pilonul 2 şi 3. Cum vor putea lua banii viitorii pensionari ...
Valoarea sumei pe care o persoană are posibilitatea de a o retrage s-a majorat la 30%, de la 25%, iar perioada în care plăţile se vor face va fi de opt ani, faţă de 10 ani, în varianta......
Cea mai mare creştere pentru activitatea economică în zona euro din ultimele 15 luni
Cea mai mare creştere pentru activitatea economică în zona euro din ultimele 15 luni
Activitatea economică a sectorului privat din zona euro a înregistrat în luna august cea mai puternică creştere din ...
ANAF reinventează roata. Campanie „cere bonul fiscal”, mai ales în HORECA
ANAF reinventează roata. Campanie „cere bonul fiscal”, mai ales în HORECA
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) lansează o campanie naţională de informare prin care îşi propune ...
O companie germană transformă bateriile uzate ale mașinilor electrice în echipamente de stocare pentru panourile fotovoltaice
O companie germană transformă bateriile uzate ale mașinilor electrice în echipamente de stocare pentru panourile fotovoltaice
Bateriile uzate provenite de la automobilele electrice pot începe o a doua viaţă prin recondiţionarea şi refolosirea ...