Preşedintele Consiliului European vine astăzi la Bucureşti
Potrivit anunţului de presă transmis de Administraţia Prezidenţială referitor la programul de joi al şefului statului, preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele Consiliului European vor avea, de la ora 16.15, la Palatul Cotroceni, convorbiri tête-à-tête, urmate, la ora 16.30, de convorbiri oficiale, cu participarea membrilor celor două delegaţii oficiale.
La ora 17.10, este prevăzut ca Traian Băsescu şi Herman van Rompuy să susţină declaraţii de presă.
Preşedintele Consiliului European urmează să aibă apoi o întrevedere cu premierul Victor Ponta.
Potrivit programului premierului pentru ziua de joi, Victor Ponta se întâlneşte, la ora 17.30, cu Herman Van Rompuy.
La finalul întrevederii de la Palatul Victoria vor fi susţinute declaraţii de presă.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, în 16 aprilie, un decret prin care îi conferă preşedintelui Consiliului European, Herman van Rompuy, Ordinul Naţional „Steaua României” pentru sprijinul acordat României, decorarea fiind făcută la propunerea ministrului de Externe, Titus Corlăţean.
„În semn de înaltă apreciere pentru sprijinul constant acordat României în parcursul său de integrare în structurile fundamentale ale Uniunii Europene, pentru viziunea şi abnegaţia puse în definirea, avansarea şi realizarea priorităţilor şi construcţiei europene, domnul preşedinte Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional «Steaua României» – în grad de Mare Cruce Excelenţei Sale domnul Herman van Rompuy, preşedintele Consiliului European”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Precedenta vizită a lui Herman van Rompuy la Bucureşti a avut loc în aprilie 2012, când a susţinut şi un discurs în plenul Parlamentului.