Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Gheorghe Filipescu, acuzat de abuz în serviciu
Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în urma evaluării, indicii referitoare la posibila săvârşire de către Răducu George Filipescu a infracţiunilor de conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice, se arată într-un comunicat de miercuri al instituţiei, informează Mediafax.
Potrivit Codului Penal, „conflictul de interese constă în îndeplinirea, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material (…), pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură”.
Astfel, în urma evaluărilor începute în 20 iulie, inspectorii ANI au constatat că Răducu George Filipescu, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a participat la vot şi a semnat hotărârile de aprobare a bugetelor judeţului Călăraşi pentru 2009 şi 2010, prin intermediul cărora a fost alocată suma totală de 1.045.000 de lei către cele două asociaţii de dezvoltare intercomunitară Ecoaqua şi Ecomanagement Salubris, în cadrul cărora acesta deţine calitatea de preşedinte şi funcţia de preşedintele al Consiliului Director.
Răducu George Filipescu exercită, în prezent, al doilea mandat consecutiv de preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi. În timpul exercitării celui de-al doilea mandat de preşedinte al CJ Călăraşi (2008 – 2012) au fost înfiinţate, prin hotărâri ale Consiliului Judeţean Călăraşi, cele două asociaţii de dezvoltare intercomunitară, persoane juridice de drept privat cu statut de utilitate publică, având drept scop finanţarea, organizarea şi reabilitarea serviciilor de utilitate publică de alimentare cu apă şi canalizare şi de colectare a deşeurilor reziduale, la nivelul judeţului Călăraşi.
Totodată, potrivit ANI, în 1 septembrie 2009 a fost înfiinţată SC Ecoaqua SA Călăraşi, având ca acţionari/ asociaţi toate unităţile administrativ-teritoriale ale Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară Ecoaqua, iar CJ Călăraşi, prin Răducu George Filipescu, este acţionarul principal al societăţii comerciale.
„Filipescu Răducu-George a votat şi semnat Hotărârile Consiliului Judeţean Călăraşi nr. 32/2009 şi nr. 25/2010 privind aprobarea bugetului Judeţului Călăraşi pe anul 2009, respectiv pe anul 2010. Prin intermediul celor două hotărâri a fost aprobată şi alocată suma totală de 1.045.000 lei către cele două asociaţii de dezvoltare intercomunitară, Ecoaqua şi Ecomanagement Salubris, în cadrul cărora Filipescu Răducu-George deţine calitatea de Preşedinte şi funcţia de Preşedintele al Consiliului Director”, precizează ANI în comunicatul citat.
Astfel, ANI a dispus sesizarea organelor judiciare competente cu privire la posibila săvârşire de către Răducu George Filipescu a infracţiunilor de conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice.
Agenţia Naţională de Integritate menţionează că, până în prezent, a mai constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă şi penală în cazul lui Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Ostaficiuc, preşedintele CJ Timiş, Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele CJ Brăila şi Vasile Pruteanu, preşedintele CJ Neamţ.