Preşedintele Eurogrup: Negocierile dintre Grecia şi sectorul privat sunt ‘extrem de dificile’

Economica.net
02 02. 2012

Într-o discuţie cu liceenii la Luxemburg, el a precizat de asemenea că deciziile luate la summitul european de la 30 ianuarie de la Bruxelles sunt ‘insuficiente’.

„Sunt pe cale de a negocia (…) cu sectorul bancar privat şi guvernul grec participarea sectorului privat la reducerea datoriei Greciei”, a explicat Juncker, care este de asemenea premierul Luxemburgului. „Sunt negocieri extrem de dificile, ceea ce înseamnă că sunt pe cale de a trăi ultimul moment agreabil al zilei (…), deoarece trebuie să mă întorc pentru a continua aceste dezbateri”, a spus el.

Afirmaţiile sale contrastează cu declaraţiile făcute recent de diverşi responsabili privind starea negocierilor între Grecia şi creditorii săi privaţi. „Continuă discuţiile constructive asupra ştergerii voluntare” a unei părţi a datoriei Atenei, a declarat miercuri seară purtătorul de cuvânt de la Atena al Institutului Internaţional de Finanţe (IIF), Frank Vogl.

Şeful Deutsche Bank, Josef Ackerman, a afirmat la rândul său joi că un acord este ‘extrem de aproape’, înainte de a adăuga totuşi că este o chestiune de ‘zile sau de săptămâni’.

În ceea ce priveşte măsurile adoptate la summitul european de la 30 ianuarie, ‘ele sunt insuficiente în opinia mea şi nu arată o adevărată strategie’, a aperciat Juncker. „Vom reveni asupra diferitelor elemente ale dezbaterii, ale discuţiile şi ale deciziilor la Consiliul European de la 1 şi 2 martie”, a adăugat el.

În cadrul aceleiaşi întâlniri cu liceenii, Juncker a criticat de asemenea şi Germania, care, în opinia sa, ‘nu este atât de virtuoasă pentru a se considera statul virtute, înconjurat de păcătoşi’. „Şapte state din cele 17 din zona euro au o datorie publică mai mică decât a Germaniei”, a afirmat el, conform declaraţiilor citate de presa luxemburgheză.

Totuşi, şeful miniştrilor de finanţe din zona euro s-a arătat optimist, într-un interviu acordat postului de televiziune luxemburghez PaperJam. „Nu cred că stabilitatea financiară a zonei euro este ameninţată pe termen lung”, a dat el asigurări.

Pactul bugetar care vizează întărirea disciplinei comune în urma crizei datoriilor, adoptat la 30 ianuarie, ‘este un pas suplimentar în sensul clarificării’, a adăugat el.