Preşedintele Eurogrupului cere băncilor italiene să-şi rezolve problemele fără fonduri de la stat
Italia discută în prezent cu Comisia Europeană în ideea de a obţine aprobarea Executivului comunitar pentru a putea sprijini băncile italiene cu probleme, inclusiv Banca Monte dei Paschi di Siena. Potrivit prevederilor UE, acordarea de ajutoare de stat pentru bănci este permisă numai în circumstanţe speciale, când apar turbulenţe majore la nivelul economiei.
Luni, însă, Jeroen Dijsselbloem a declarat că nu există o criză acută în sectorul bancar italian. ‘Da, există probleme cu creditele neperformante din băncile italiene dar aceasta nu este nicio noutate’, a declarat Dijsselbloem, înaintea unei reuniuni a miniştrilor de Finanţe din zona euro. Întrebat despre posibilitatea unei noi plase de siguranţă pentru sectorul bancar european, Dijsselbloem a declarat că se opune unor noi cereri din partea băncilor pentru sprijin de stat. ‘Au existat întotdeauna şi vor exista întotdeauna bancheri care spun că au nevoie de fonduri publice pentru recapitalizarea băncilor. Problemele din bănci trebuie rezolvate chiar de către bănci’, a adăugat Dijsselbloem.
În condiţiile în care băncile italiene au în portofolii credite neperformante în valoare de aproximativ 360 de miliarde de euro, Guvernul de la Roma a discutat cu autorităţile de reglementare soluţii pentru sprijinirea instituţiilor financiare, pe fondul scăderii acţiunilor în urma referendumului la care britanicii au votat pentru ieşirea din UE.
Guvernatorul Băncii Centrale a Italiei, Ignazio Visco, a declarat vineri că nu exclude o intervenţie publică în sprijinul sectorului bancar. La rândul său, ministrul italian de Finanţe, Pier Carlo Padoan a dat asigurări că Executivul de la Roma analizează toate posibilităţile pentru a sprijini sectorul bancar fără a încălca reglementările UE.
Banca Centrală Europeană estimează că 7,1% din creditele bancare din zona euro erau neperformante la finele lui 2015, un raport de aproape cinci ori mai mare decât cel înregistrat în SUA. Italia şi Grecia se află în cea mai proastă situaţie.