Preşedintele filipinez Duterte ordonă arestarea nevaccinaţilor

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a ordonat liderilor comunităţilor din întreaga ţară să îi urmărească şi să îi aresteze pe toţi cei nevaccinaţi împotriva coronavirusului care ies din locuinţe, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al preşedinţiei de la Manila, citat de Reuters.
AGERPRES - vin, 07 ian. 2022, 09:53
Preşedintele filipinez Duterte ordonă arestarea nevaccinaţilor

Duterte a emis ordinul joi seara, la o întâlnire cu grupul operativ împotriva COVID-19, a declarat purtătorul său de cuvânt, Karlo Nograles.

„Ordon acum conducătorilor (de sate – n. red.) să îi caute pe cei nevaccinaţi şi să le ceară pur şi simplu sau să le ordone să nu iasă. Iar dacă refuză, dacă iese din casă şi umblă prin comunitate, pot fi reţinuţi. Iar dacă refuză, atunci conducătorul fiind o persoană cu autoritate, este în drept să îl aresteze pe cel recalcitrant”, a spus preşedintele la şedinţă.

Nograles a afirmat că directiva este valabilă la nivel naţional şi a cerut populaţiei să urmeze instrucţiunile autorităţilor. El a subliniat că „aceste măsuri referitoare la nevaccinaţi sunt luate pentru a ne proteja populaţia, deoarece lipsa vaccinului îi periclitează pe toţi”.

Autorităţile din regiunea capitalei impuseseră deja noi restricţii privind deplasările şi activităţile persoanelor nevaccinate, cărora li se permite să îşi părăsească locuinţele doar în scopuri esenţiale.

În regiunea metropolitană Manila sunt 16 oraşe, cu un total de peste 13 milioane de locuitori. Nivelul mai ridicat de alertă a fost impus din 3 ianuarie, în contextul creşterii numărului de cazuri de COVID-19 din cauza mobilităţii crescute a populaţiei şi a adunărilor din perioada sărbătorilor, precum şi a răspândirii variantei Omicron a coronavirusului.

Începând de duminică, alte 14 zone din Filipine vor fi supuse aceloraşi reguli mai drastice, a anunţat Nograles.

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: Există fonduri pentru finanţarea proiectelor de modernizare a sistemului de termoficare din Capitală, dar proiectele trimise de PMB au mari probleme de eligibilitate
Burduja: Există fonduri pentru finanţarea proiectelor de modernizare a sistemului de termoficare din Capitală, dar proiectele ...
Contractele de finanţare cu ELCEN au fost semnate în decembrie 2024, însă compania nu poate înainta cu aceste proiecte dacă Primăria Municipiul Bucureşti nu îşi plăteşte datoria curentă......
Economia americană a creat 256.000 de locuri de muncă noi în decembrie. Șomajul a scăzut ușor până la 4,1%
Economia americană a creat 256.000 de locuri de muncă noi în decembrie. Șomajul a scăzut ușor până la 4,1%
Numărul locurilor de muncă create de angajatorii americani a crescut în mod accelerat în luna decembrie 2024, iar rata ...
E oficial! Fără viză în SUA de la 31 martie 2025. România a intrat în Programul Visa Waiver
E oficial! Fără viză în SUA de la 31 martie 2025. România a intrat în Programul Visa Waiver
Visa Waiver - Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu 31 martie 2025.
Autostrada Moldovei A7 Focșani – Bacău: În primăvară am putea ocoli și orașul Adjud pe autostradă
Autostrada Moldovei A7 Focșani – Bacău: În primăvară am putea ocoli și orașul Adjud pe autostradă
Lotul 2 din Autostrada A7 Focșani - Bacău, cel care ocolește orașul Adjud, ar putea fi gata în luna mai, au spus pentru ...