Preşedintele Franţei va pleda în faţa Organizaţiei Internaţionale a Muncii pentru o „mondializare mai socială”

Preşedintele francez Emmanuel Macron va pleda marţi, la Geneva, în favoarea unei mondializări cu mai multă justiţie socială şi mai puţine inegalităţi, în timpul unui discurs pe care îl va susţine la Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), care îşi aniversează anul acesta centenarul, a informat vineri Palatul Elysee, potrivit AFP.
Economica.net - vin, 07 iun. 2019, 17:31
Preşedintele Franţei va pleda în faţa  Organizaţiei Internaţionale a Muncii pentru o

Primindu-l vineri la Palatul Elysee pe premierul suedez Stefan Lofven, Emmanuel Macron a subliniat voinţa celor două ţări „de a avansa spre o mondializare mai socială” şi „de a consolida pilonul european al drepturilor sociale”. „Fie că este la G7 sau în Europa, conlucrarea franco-suedeză este cea pentru o mai mare exigenţă socială şi o mondializare care nu se poate face în detrimentul nici a clasei de mijloc, nici a celor care muncesc”, a spus el.

După cum a declarat deja în faţa ONU, preşedintele francez va sublinia şi în faţa OIM importanţa luptei împotriva inegalităţilor şi a luării în considerare a normelor de lucru în acordurile multilaterale, poziţie pe care Franţa o apără inclusiv în cadrul unui „G7 social” care se derulează joi şi vineri la Paris.

Cu ocazia centenarului său, prilej cu care vor susţine discursuri numeroşi lideri internaţionali, OIM intenţionează să adopte o convenţie asupra eliminării violenţelor şi hărţuirii în lumea muncii.

Vizita la OIM este o tradiţie pentru preşedinţii francezi începând de la Francois Mitterand. Macron va profita de ea pentru a discuta cu liderii principalelor sindicate şi federaţii patronale.

Franţa vrea să obţină ca organizaţiile internaţionale – FMI, Banca Mondială, OMC, OCDE – să ţină mai mult seama de drepturile oamenilor muncii şi să nu trimită mesaje contradictorii ţărilor cele mai vulnerabile.

De asemenea, Franţa urmează să semneze la Geneva un acordul cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OIM) pentru a crea în 2020, la Lyon, o Academie Mondială a Sănătăţii în acest oraş.

Te-ar mai putea interesa și
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, laudă gestul lui Trump de a trimite mai multe arme Ucrainei, dar cere împărțirea poverii financiare. Președintele SUA a spus că armele le vor plăti europenii
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, laudă gestul lui Trump de a trimite mai multe arme Ucrainei, dar cere împărțirea ...
Şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas a făcut apel marţi la SUA "să împartă povara" noului plan de înarmare a Ucrainei, anunţat luni de către preşedintele american Donald Trump, a cărui......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu o valoare a tranzacţiilor ...
Prim-ministrul ucrainean Denis Şmîgal și-a prezentat demisia în fața Parlamentului
Prim-ministrul ucrainean Denis Şmîgal și-a prezentat demisia în fața Parlamentului
Premierul ucrainean Denis Şmîgal şi-a prezentat marţi demisia în Parlamentul ţării (Rada Supremă), la o zi după ...
Ministrul Muncii Petre Manole a început alergatul după beneficiarii certificatelor de handicap. „România are nişte boli care nu ar trebui să fie un motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem”
Ministrul Muncii Petre Manole a început alergatul după beneficiarii certificatelor de handicap. „România are nişte ...
Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor ...