Preşedintele Germaniei îl acuză pe Putin că a spulberat „visul unei epoci a păcii în Europa”
„Astăzi, în această zi de 8 mai, visul unei case comune europene şi în pace s-a spulberat; în locul său, s-a impus coşmarul”, a apreciat Steinmeier, la un eveniment al Confederaţiei Sindicatelor Germane (DGB) cu prilejul aniversării a 77-a de ani de la Capitularea Germaniei naziste.
Războiul de agresiune declanşat de Putin „distruge ordinea paşnică europeană obţinută şi menţinută de la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial”, a adăugat Steinmeier.
Intervenţia şefului statului german a dat startul evenimentelor dedicate aniversării înfrângerii nazismului de către aliaţi, marcate de războiul din Ucraina şi în cadrul cărora cancelarul german Olaf Scholz se va adresa în cursul serii concetăţenilor germani într-un mesaj televizat.