Luni, preşedintele Iohannis va avea, la Palatul Cotroceni, consultări cu Joachim Gauck, cu privire la intensificarea relaţiilor de tip strategic şi consolidarea schimburilor economice.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul discuţiilor vor fi identificate modalităţile cele mai eficiente de dezvoltare şi intensificare a relaţiilor bilaterale, consolidate de dinamica dialogului politic, schimburile economice solide, dar şi de rolul important al minorităţii germane din România, alături de comunitatea de români din Germania, una dintre cele mai bine integrate pe piaţa muncii germane.
‘Preşedintele Klaus Iohannis va sublinia interesul părţii române faţă de intensificarea relaţiilor de tip strategic cu Germania, inclusiv cu landurile federale germane. În ceea ce priveşte componenta economică a relaţiei bilaterale, preşedintele României va sublinia necesitatea consolidării în continuare a acesteia, plecând de la faptul că Germania este primul partener comercial al României, cu care se derulează o cincime din volumul comerţului exterior al ţării noastre, şi al treilea investitor în economia românească’, precizează Preşedinţia.
În discuţiile pe care le va avea cu omologul german, preşedintele Iohannis va prezenta evaluarea Bucureştiului asupra modalităţilor de gestionare a provocărilor complexe, interne şi externe, cu care se confruntă Uniunea Europeană la ora actuală, inclusiv în vecinătate. Consultările vor cuprinde şi un schimb de opinii asupra apropiatului Summit NATO, în cadrul căruia şeful statului va evidenţia necesitatea consolidării echilibrate a întregului flanc estic al Alianţei.
Totodată, şeful statului german va avea luni o întrevedere la Palatul Victoria cu premierul Dacian Cioloş şi o întâlnire comună, la Parlament, cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi cu şeful interimar al Camerei Deputaţilor, Florin Iordache.
Marţi, preşedintele Gauck va susţine alocuţiunea ”Europa: pasiune pentru raţiune”, la Biblioteca Naţională a României, după care se va deplasa la Sibiu, împreună cu preşedintele Iohannis. Cei doi se vor întâlni cu reprezentanţi ai minorităţii germane, vor vizita Liceul Brukenthal şi biserica fortificată de la Cisnădie.
Iohannis şi Gauck vor participa, miercuri, la o întâlnire cu oameni de afaceri germani şi români, pentru a discuta asupra modalităţilor de dezvoltare, în continuare, a relaţiilor bilaterale economice, inclusiv a investiţiilor.