Preşedintele Iohannis a solicitat BEI asistenţă tehnică pentru România
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul întrevederii au fost prezentate rezultatele cooperării economice dintre România şi BEI, în situaţia în care anul 2015 a consemnat totuşi o reducere a finanţării contractate. În acest context, conducerea Băncii s-a arătat încrezătoare că nivelul finanţării va reveni rapid, pe fondul concretizării mai multor proiecte rămase nefinalizate.
În comunicat se mai arată că subiectul predilect al cooperării dintre România şi Banca Europeană de Investiţii vizează dimensiunea investiţională a ‘Planului Juncker’, derulat prin Fondul European pentru Investiţii Strategice (FEIS).
‘La solicitarea preşedintelui României, conducerea BEI a oferit întreaga sa disponibilitate pentru a susţine România prin asistenţă tehnică, expertiză asigurată de specialiştii Băncii în ţara noastră’, se precizează în comunicat.
Preşedintele Klaus Iohannis a menţionat importanţa creării unei Bănci de Dezvoltare, ca vehicul investiţional menit să faciliteze finanţarea marilor proiecte de investiţii, subiect în legătură cu care conducerea BEI şi-a anunţat, de asemenea, suportul tehnic.
Discuţiile au vizat şi cadrul legislativ naţional al parteneriatului public-privat şi modalităţile în care acesta poate fi îmbunătăţit, precum şi nevoia de implicare consistentă a sectorului privat în acest tip de proiecte.
‘În contextul economic actual, în care România înregistrează o creştere economică robustă, conducerea Băncii Europene de Investiţii a evidenţiat nevoia continuării reformelor structurale, astfel încât să fie asigurat un cadru cât mai competitiv pentru evoluţiile economice viitoare’, se mai arată în comunicat.