Preşedintele Iohannis îi solicită premierului abrogarea OUG privind Codurile penale

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis miercuri premierului Sorin Grindeanu o scrisoare prin care îi cere abrogarea OUG privind modificarea Codurilor penale, anunţă Administraţia Prezidenţială. 
Economica.net - mie, 01 feb. 2017, 12:56
Preşedintele Iohannis îi solicită premierului abrogarea OUG privind Codurile penale

Administraţia prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, miercuri, o scrisoare premierului Sorin Grindeanu.

Şeful statului aminteşte că la data de 31 ianuarie 2017 Guvernul României a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 92/01.02.2017.

Preşedintele menţionează că, potrivit prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, Guvernul poate adopta Ordonanţe de urgenţă „numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată” şi precizează că Guvernul a adoptat acest act normativ cu o zi înainte de începerea sesiunii ordinare a Parlamentului, „ceea ce pune în discuţie însăşi necesitatea acestui demers”.

Klaus Iohannis mai arată, în scrisoare, că Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii conferă acestei autorităţi, în calitatea sa de garant al independenţei justiţiei, competenţa de a aviza proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti, iar, în cadrul procesului decizional de adoptare a Ordonanţei de urgenţă menţionate, CSM a fost eliminat.

Preşedintele subliniază că „acest act normativ a fost adoptat şi cu ignorarea opiniilor profesionale exprimate anterior în cadrul sistemului judiciar”.

„Luând în considerare efectele profund negative pe care această Ordonanţă de urgenţă le produce asupra funcţionării statului de drept şi, implicit asupra eforturilor depuse de România în domeniul combaterii fenomenului corupţiei şi asigurării integrităţii funcţiei publice, vă solicit abrogarea Ordonanţei de urgenţă nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală”, se arată în finalul scrisorii preşedintelui Iohannis.

Te-ar mai putea interesa și
Compania de optică Lensa a atras doi noi investitori în acționariatul său, OH Holding Limited și ATM Ventures
Compania de optică Lensa a atras doi noi investitori în acționariatul său, OH Holding Limited și ATM Ventures
Lensa, liderul pieței de optică din România, marchează un moment-cheie în evoluția sa prin atragerea în acționariat a două grupuri cu reputație internațională: OH Holding Limited,......
Romgaz a început instalarea unei sonde noi la zăcământul de gaze naturale Caragele din județul Buzău
Romgaz a început instalarea unei sonde noi la zăcământul de gaze naturale Caragele din județul Buzău
Societatea Națională Romgaz a anunțat astăzi că în primele zile ale lunii iunie a început lucrările de foraj ale ...
Planul Comisiei Europene de interzicere a importurilor de petrol și gaze naturale din Rusia merge mai departe, în ciuda opoziției îndârjite a Slovaciei și Ungariei
Planul Comisiei Europene de interzicere a importurilor de petrol și gaze naturale din Rusia merge mai departe, în ciuda ...
Ungaria şi Slovacia s-au opus luni planului Uniunii Europene de a interzice importurile de gaze naturale din Rusia, dar ...
Producția de cărbune a României a scăzut cu 0,7% în primele patru luni ale anului. Importurile au fost mai mici cu 50,3% în această perioadă
Producția de cărbune a României a scăzut cu 0,7% în primele patru luni ale anului. Importurile au fost mai mici cu 50,3% ...
Producţia de cărbune a României s-a cifrat în primele patru luni din 2025 la 629.600 de tone echivalent petrol (tep), ...