Preşedintele Iohannis l-a chemat pe Coldea la Cotroceni. A existat o discuţie

Economica.net
13 01. 2017
coldea_4958675849_50211300

Ea a precizat că discuţia preşedintelui cu generalul Florian Coldea a avut loc joi.

„Confirm că preşedintele l-a chemat la Palatul Cotroceni pe Florian Coldea şi a existat o discuţie cu acesta. Alte comentarii despre conţinutul discuţiei nu voi face”, a spus purtătorul de cuvânt al preşedintelui Iohannis.

Întrebată dacă Iohannis a cerut informaţii de la MAI sau de la alte instituţii cu privire la situaţia lui Sebastian Ghiţă, cel care a provocat cazul Coldea în urma dezvăluirilor făcute, Mădălina Dobrovolschi a precizat că preşedintele este „foarte informat” în privinţa „subiectelor sensibile”.

„Ca de fiecare dată când vorbim despre existenţa unor informaţii, pot să declar deschis faptul că preşedintele României este foarte informat. De fiecare dată când sunt subiecte sensibile, deţine cele mai multe informaţii şi cele mai bune informaţii”, a spus ea, precizând însă că nu comentează cazul specific.

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a anunţat, joi, că desfăşoară o anchetă în urma dezvăluirilor făcute de fostul deputat Sebastian Ghiţă, iar, până la finalizarea verificărilor, generalul-locotenent Florian Coldea este pus la dispoziţia directorului SRI, care îi va prelua, de altfel, şi atribuţiile. 

Conform sursei citate, sunt analizate toate circumstanţele prezentate public, precum şi documentele puse la dispoziţie de general-locotenent Florian Coldea.

Numele lui Florian Coldea a fost vehiculat de mai mulţi oameni politici în legătură cu diverse numiri în funcţie sau cu acţiuni ale justiţiei. Printre cei care l-au invocat pe Coldea s-au numărat Elena Udrea, Traian Băsescu şi, recent, Sebastian Ghiţă, care l-a menţionat în fiecare dintre cele şapte apariţii ale sale la televiziunea pe care o controlează. Cea mai recentă a fost miercuri seară, când Sebastian Ghiţă, dispărut din 21 decembrie, a relatat despre concedii petrecute cu acesta, în Seychelles, în 2010, şi în 2012 în Toscana, unde ar fi fost şi Vasile Dâncu. Sebastian Ghiţă a prezentat şi o fotografie în care a susţinut că se află soţia sa şi soţia lui Coldea, la Disneyland.