Preşedintele Iohannis s-a întâlnit cu secretarul general al ONU

Economica.net
29 09. 2015
4818368705_d8f96c0518_o_70098400

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, întâlnirea a marcat un moment aniversar atât pentru ONU, 70 de ani de la semnarea Cartei ONU, cât şi pentru România, 60 de ani de la aderare.

Cei doi înalţi oficiali au avut un schimb de opinii pe teme de actualitate de pe agenda internaţională şi au subliniat importanţa ONU în arhitectura de securitate globală.

‘Preşedintele României şi-a exprimat încrederea că dialogul naţiunilor, la cel mai înalt nivel, este fundamental pentru gestionarea problemelor cu care se confruntă omenirea. În acest context, a reafirmat importanţa pe care România o acordă respectării dreptului internaţional şi instituţiilor sale juridice şi a subliniat angajamentul ţării noastre de a contribui la demersurile diplomaţiei multilaterale, care vizează îndeplinirea obiectivelor globale’, arată Administraţia Prezidenţială.

Totodată, Iohannis a rostit un discurs în faţă Adunării Generale a ONU în care a  a susţinut, marţi, că oragnizaţia trebuie să rezolve realist şi energic principalele cauze ale migraţiei.

‘Valurile de migraţie din prezent reprezintă doar una dintre consecinţele îngrijorătoare ale conflictelor interne şi internaţionale din Orientul Mijlociu şi arealul de la sudul Mediteranei. Acest fenomen reclamă nu doar reacţii la nevoile umanitare imediate ale refugiaţilor. Naţiunile Unite trebuie să rezolve, de manieră realistă şi energică, principalele cauze ale migraţiei’, a afirmat Iohannis, în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 70-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

El a opinat că este necesară o reformă profundă a Asistenţei Oficiale pentru Dezvoltare.

‘Trebuie să oprim distrugerea structurii sociale a societăţilor afectate de conflict şi să ajutăm populaţiile să scape de sărăcie extremă, pe tineri să îşi redobândească speranţa într-un viitor mai bun şi pe toţii oamenii să îşi reconstruiască demnitatea. Prin intermediul Asistenţei Oficiale pentru Dezvoltare, ONU trebuie să joace un rol mult mai puternic în această privinţă. Pentru ca acest lucru să fie posibil, este, probabil, necesară o reformă profundă a Asistenţei Oficiale pentru Dezvoltare’, a arătat şeful statului.