Iohannis se va întâlni cu Trump, pe 20 august, la Washington. „Parteneriatul energetic”, printre temele de discuţie

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, pe 19 şi 20 august, o vizită la Washington, la invitaţia omologului american, Donald Trump, a precizat marţi seara Administraţia Prezidenţială. Cei doi lideri vor discuta despre cea mai bună abordare a provocărilor de securitate comune cu care se confruntă SUA şi România şi despre modalităţile de a promova parteneriate energetice şi comerciale bilaterale şi echitabile.
Economica.net - mar, 06 aug. 2019, 18:19
Iohannis se va întâlni cu Trump, pe 20 august, la Washington.

Anterior, Casa Albă a anunţat întrevederea celor doi preşedinţi pe data de 20 august.

”Cei doi lideri vor discuta cum să înfrunte cel mai bine provocările de securitate la adresa României și Statelor Unite și căile de a promova un comerț corect și avantajos și parteneriatele în energie. Vizita va avea loc în contextul în care românii marchează 30 de ani de la căderea comunismului și 15 ani de când România este membră a NATO. Președintele așteaptă cu nerăbdare să celebreze aceste importante aniversări împreună cu președintele Iohannis”, se arată în comunicatul Casei Albe”, se arată în comunicatul Washigtonului.

„Cu prilejul întrevederii, preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Donald J. Trump vor discuta despre întărirea şi dezvoltarea în continuare a Parteneriatului strategic puternic şi dinamic dintre România şi Statele Unite ale Americii, în toate dimensiunile sale, inclusiv în plan securitar şi economic. Preşedintele României va evidenţia, şi cu această ocazie, faptul că ţara noastră va continua să fie un partener strategic solid şi un aliat responsabil şi de încredere al Statelor Unite ale Americii, una dintre priorităţile politicii externe a României fiind consolidarea relaţiei transatlantice şi a securităţii spaţiului euroatlantic”, arată Administraţia Prezidenţială.

Preşedinţia americană a informat că cei doi lideri vor discuta despre cea mai bună abordare a provocărilor de securitate comune cu care se confruntă SUA şi România şi despre căile de a promova parteneriate energetice şi comerciale bilaterale şi echitabile.

Vizita survine în contextul în care România marchează 30 de ani de la căderea comunismului şi 15 ani de apartenenţă la NATO, notează Casa Albă.

Sursa citată subliniază că preşedintele Trump „aşteaptă cu nerăbdare să sărbătorească aceste aniversări importante împreună cu preşedintele Iohannis”.

Este pentru a doua oară, în actualele lor mandate, când preşedintele Trump şi preşedintele Iohannis au o întrevedere la Casa Albă, după întâlnirea din iunie 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Thailanda şi Cambodgia au convenit să încheie un armistițiu imediat, după aproape două luni de ciocniri la graniță
Thailanda şi Cambodgia au convenit să încheie un armistițiu imediat, după aproape două luni de ciocniri la graniță
Thailanda şi Cambodgia au convenit asupra unui armistiţiu imediat, după săptămâni de ciocniri la frontieră, miniştrii apărării din ambele ţări semnând o declaraţie comună, informează......
Google face o schimbare majoră la Gmail pentru toți utilizatorii
Google face o schimbare majoră la Gmail pentru toți utilizatorii
Google lansează o funcție care permite utilizatorilor să își schimbe adresa de Gmail fără a crea un cont nou, o schimbare ...
Guvernul yemenit cere coaliției conduse de Arabia Saudită să-l ajute militar pentru a recuceri un teritoriu controlat de o grupare separatistă, care e sprijinită de Emiratele Arabe Unite
Guvernul yemenit cere coaliției conduse de Arabia Saudită să-l ajute militar pentru a recuceri un teritoriu controlat ...
Guvernul yemenit recunoscut internaţional a cerut vineri coaliţiei conduse de aliatul său saudit să ia "măsuri militare" ...
Atacul american de joi din Nigeria a fost realizat cu rachete lansate de drone, fiind sprijinit de forțele armate locale
Atacul american de joi din Nigeria a fost realizat cu rachete lansate de drone, fiind sprijinit de forțele armate locale
Atacurile aeriene americane care au vizat joi grupări jihadiste din nord-vestul Nigeriei au fost efectuate folosind rachete ...