Preşedintele Iohannis: venituri mai mari, încasări mai mici din chirii; un nou apartament moştenit de soţia sa – declaraţie de avere

Veniturile salariale ale preşedintelui Klaus Iohannis au crescut, la fel şi cele ale soţiei sale, iar încasările din chirii ale celor doi au scăzut, potrivit declaraţiei de avere a şefului statului, publicată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, scrie Agerpres.
Economica.net - mie, 17 iun. 2020, 12:25
Preşedintele Iohannis: venituri mai mari, încasări mai mici din chirii; un nou apartament moştenit de soţia sa - declaraţie de avere

Conform sursei citate, veniturile salariale ale preşedintelui Iohannis au înregistrat o creştere anul trecut, şeful statului încasând 179.735 de lei, faţă de 165.100 de lei în 2018. În 2017, el a încasat 169.646 de lei, iar în 2016 – 196.155 de lei.

Carmen Iohannis a încasat mai mulţi bani din salarii, soţia preşedintelui câştigând în total 43.450 de lei ca profesor la Colegiul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, faţă de 33.276 de lei în 2018, 25.075 de lei în 2017, 28.122 de lei, cât a obţinut în 2016.

Veniturile obţinute din chirii au scăzut. Dacă în declaraţia de avere precedentă şeful statului a scris că încasează 35.829 de lei, în ultima declaraţie apar venituri de 35.743 de lei. Pentru 2017, el menţiona venituri din chirii de 29.529 lei, iar pentru 2016 de 19.017 lei.

Din drepturi de proprietate intelectuală, preşedintele Klaus Iohannis a obţinut anul trecut de la Curtea Veche Publishing SRL 1.275 de lei.

Preşedintele mai deţine un cont în valoare de 208.000 de lei, înregistrându-se o scădere faţă de 2018, când avea suma de 210.000 de lei. În 2017, el avea în acest cont deschis la BCR suma de 170.000 de lei, în 2016 – 221.000 de lei, iar în 2015 – 295.000 de lei.

Şeful statului deţine împreună cu soţia sa trei apartamente şi trei case de locuit în Sibiu. Potrivit declaraţiei de avere a preşedintelui Iohannis, soţia sa a moştenit anul acesta un apartament de 67 de metri pătraţi în Sibiu.

Declaraţia de avere a preşedintelui Klaus Iohannis a fost completată pe 11 iunie. 

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...