Președintele Italiei Sergio Mattarella a desemnat-o pe Giorgia Meloni în funcția de premier. E prima femeie care ocupă această funcție

21 10. 2022
giorgia meloni

Giorgia Meloni, în vârstă de 45 de ani, a acceptat această responsabilitate, devenind prima femeie chemată să ocupe această funcţie în istoria ţării.

„Giorgia Meloni a acceptat mandatul şi a prezentat lista de miniştri”, le-a spus Ugo Zampetti jurnaliştilor după consultările dintre Meloni şi preşedintele Sergio Mattarella.

Ea a prezentat vineri după-amiază compoziţia guvernului, care va depune jurământul la ora 08.00 GMT, la Palatul Quirinale. Voturile din cele două camere ale parlamentului vor avea loc săptămâna viitoare.

După întâlnirea cu Sergio Mattarella, Giorgia Meloni a spus că guvernul său este gata să-şi înceapă activitatea imediat.

Matteo Salvini, şeful Lega, revine în postul de vicepremier pe care l-a ocupat şi la finalul alegerilor din 2018, atunci când partidul său forma un guvern cu populiştii din Mişcarea 5 Stele.

Atunci el deţinea şi portofoliul de interne şi l-a dorit şi de această dată, dar Giorgia Meloni s-a opus, potrivit France Presse. El a primit totuşi Ministerul Infrastructurilor, care controlează porturile ţării.

Un post-cheie deci pentru Matteo Salvini, care, la Interne, a blocat mai multe nave ale ONG-urilor ce au salvat migranţi în Marea Mediterană în virtutea politicii „porturilor închise” a Ligii. El este şi acum urmărit penal de un tribunal sicilian pentru sechestrare şi abuz de putere.

Giorgia Meloni l-a numit pe Giancarlo Giorgetti, din cadrul Ligii lui Matteo Salvini, ministru al Economiei. Potrivit AFP, Giorgetti, trece drept unul dintre reprezentanţii cei mai moderaţi şi pro-europeni ai formaţiunii. În calitate de ministru al Dezvoltării Economice, el a fost până la final un susţinător al fostului premier Mario Draghi.

Portofoliul de ministru de Externe ar urma să fie ocupat de Antonio Tajani, din cadrul Forza Italia, fost preşedinte al Parlamentului European şi comisar european pentru industrie, relatează Reuters.

Postul de ministru pentru Afaceri Europene va fi ocupat de un personaj mai puţin cunoscut pe scena internaţională, eurodeputatul Raffaele Fitto, copreşedinte al grupului Europenilor Conservatori şi Reformişti (ECR).

Alte posturi-cheie din cabinet, cel de ministru de Interne şi cel al Apărării, vor fi ocupate de Matteo Piantedosi, un funcţionar civil de carieră fără afiliere politică, respectiv de Guido Crosetto, unul dintre fondatorii Fratelli d’Italia.

În total, nouă ministere au fost asumate de Fratelli d’Italia, Liga şi Forza Italia au primit câte cinci, iar cinci au fost încredinţate unor tehnocraţi.